“Trădătoare, sinucigașă, șomeră și rasă în cap”. Un politician rus și-a denunțat fiica pentru că a criticat războiul lui Putin
Un senator rus și-a denunțat fiica pentru că este împotriva războiului din Ucraina. Eduard Isakov a declarat că fiica sa în vârstă de 25 de ani, instructoare de yoga, a acordat interviuri pentru “presa agenților străini” și “și-a vândut tatăl, familia, patria și a părăsit Rusia”, scrie BBC.
De Redactia Observator la 23.08.2022, 11:11- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
“Este greu de exprimat în cuvinte, când fiica ta se dovedește a fi o trădătoare”, a transmis Isakov pe Telegram. Politicianul rus spune că fiica sa a avut o adolescență cu probleme, implicand scandaluri și tentative de suicid.
Într-o postare pe Instagram, Diana Isakova a scris: “Sunt împotriva războiului. NU războiului!” Tânăra a precizat că a “liniștit” guvernul președintelui Vladimir Putin „prin tăcerea și teama pentru propria viață, deși știam cât de crud și imoral era acest lucru. Guvernul nostru face să sufere națiunea noastră și o națiune vecină”.
“O cresc pe Diana de la vârsta de 3 ani, acum are 25 de ani. Este înregistrată la dispensarul psihoneurologic din orașul Iugorsk, din cauza tentativelor de sinucidere. Este dificil să comunici cu ea.
Diana este needucată. A absolvit liceul și nu și-a continuat studiile. Nu a lucrat o zi în viața ei, cerându-mi mie bani pentru a o întreține. Din momentul în care am descoperit că este anti-Rusia, nu am mai contactat-o, am încetat să o mai întrețin financiar. Speram că își va găsi un loc de muncă, speram că va începe să gândească ca un adult. Dar a decis să facă bani vânzându-și interviul și prezentându-se ca fiica unui senator”, a scris Isakov, citat de The Insider.