Traducătorul care l-a salvat pe Joe Biden și a implorat să nu fie uitat în Afganistan a reușit să plece în siguranță din Kabul
Traducătorul afgan, care a participat la o operaţiune de recuperare a lui Joe Biden din munţii Afganistanului, în 2008, a reușit să plece din Kabul împreună cu familia sa, scrie BBC.
De Redactia Observator la 12.10.2021, 12:33În 2008, o furtună de zăpadă a forțat echipajul unui elicopter militar american, în care se afla și Joe Biden, să aterizeze într-o vale înzăpezită, unde erau vulnerabili în cazul unei ambuscade teroriste. Aman Khalili s-a aflat printre angajații ambasadei SUA care au participat la misiunea de recuperare, pe atunci, a senatorului Joe Biden și a celorlalți membri ai echipajului.
La sfârșitul lunii august, Afganistanul a căzut în mâinile talibanilor, după 20 de ani de ocupație americană. Aman Khalili a încercat să obțină o viză specială de imigrant, însă procesul s-a blocat, după ce firma la care lucra i-a pierdut actele necesare obținerii documentului, scrie BBC.
Luni, 11 octombrie, însă, un reprezentant al Departamentului de Stat al SUA a anunțat că bărbatul și familia sa au reușit să plece, în siguranță din Afganistan spre Pakistan. Oficialul american a declarat că evacuarea interpretului s-a desfășurat cu sprijinul guvernului SUA.
Viza specială a fost creată special pentru afganii și irakienii care au colaborat cu trupele americane, după înlăturarea talibanilor de la putere. Din 2008, aproximativ 70.000 de afgani au ajuns în SUA în baza acestui document.