Doi traficanţi de droguri, executaţi pe un stadion din China sub privirile a sute de copii (Video)
Doi traficanţi de droguri au fost condamnaţi la moarte de o instanţă din China şi executaţi pe un stadion, sub privirile a sute de copii special aduşi de la şcoală pentru a fi... educaţi.
De Redactia Observator la 29.06.2018, 09:54Doi traficanţi de droguri au fost condamnaţi la moarte de o instanţă din China şi executaţi pe un stadion, sub privirile a sute de copii special aduşi de la şcoală pentru a fi... educaţi.
Totul s-a întâmplat pe 26 iunie 2018, pe un stadion din oraşul Haikou, în provincia Hainan din sudul Chinei.
Cei doi traficanţi de droguri au fost condamnaţi la moarte de o instanţă, judecătorii hotărând ca cei doi să fie executaţi pe un stadion.
Sute de elevi au fost aduşi de la şcoală, împreună cu profesorii lor, şi obligaţi să asiste la execuţia celor doi infractori găsiţi vinovaţi de trafic de droguri.
- O româncă judecată în Belgia a refuzat avocatul apărării şi l-a uimit pe judecător: "În ţara mea, pentru...
- Prăpăd în Grecia, este cod roşu de vreme extremă. MAE a emis o alertă de călătorie pentru români (Video)
- Doi şoferi români de TIR au murit într-un groaznic accident pe autostradă în Austria (Video)
Pe imaginile publicate de presa chineză se poate obseva cum mulţi dintre copii sunt îmbrăcaţi în uniforme şcolare, notează Daily Mail.
"Luaţi-i pe Cai Liqun şi Huang Zhenie la locul de execuţie şi îndepliniţi execuţia prin împuşcare", a declarat o judecătoare care a citit sentinţa celor doi traficanţi.
În aceeaşi zi, alte instanţe din China au judecat 17 persoane implicate în opt cazuri de trafic de droguri. Opt dintre inculpaţi au fost condamnaţi la moarte.