Tragedie! Niciun alt supraviețuitor nu a fost găsit după naufragiu
Niciun alt supraviețuitor nu a fost găsit după naufragiul unei ambarcațiuni pline cu imigranți, produs în largul Libiei la sfârșitul săptămânii și soldat cu sute de morți, au anunțat luni reprezentanți ai pazei de costă italiene
De Redactia Observator la 20.04.2015, 10:47Niciun alt supraviețuitor nu a fost găsit după naufragiul unei ambarcațiuni pline cu imigranți, produs în largul Libiei la sfârșitul săptămânii și soldat cu sute de morți, au anunțat luni reprezentanți ai pazei de costă italiene
"La orele 07:30 (05:30 GMT), bilanțul de 24 de morți și 28 de supraviețuitori a fost confirmat", a anunțat paza de coastă într-un comunicat.
"Căutările continuă, dar din nefericire nu a (mai) fost găsit niciun supraviețuitor", a declarat, la rândul său, reprezentantul din Italia al Comisariatului ONU pentru refugiați (HCR), Carlotta Sami, la postul de televiziune Rainews24.
O primă mărturie din partea supraviețuitorilor, obținută de HCR, dezvăluie că 700 de persoane s-ar fi aflat la bordul acestei ambarcațiuni, care a naufragiat în noaptea de sâmbătă spre duminică, la circa 130 de kilometri de coasta libiană. Un al doilea supraviețuitor le-a povestit ulterior anchetatorilor, de la spitalul din Catania unde a fost dus duminica aceasta, că ambarcațiunea transporta circa 950 de persoane, dintre care circa 50 de copii și 200 de femei.
Odată cu preluarea altor supraviețuitori, "am recuperat mărturii și am încercat să aflăm cu exactitate câți oameni erau la bord", a spus Sami, adăugând că 950 de persoane pe o ambarcațiune de 20 de metri lungime i se pare 'excesiv'. 'Este cert că vor fi sute de victime și că multe dintre ele nu vor fi găsite niciodată', a adăugat reprezentanta HCR.
Acest naufragiu, ce urmează altor două de săptămâna trecută care s-au soldat cu peste 450 de dispăruți, potrivit supraviețuitorilor, scoate și mai mult în evidență presiunile asupra Uniunii Europene, care a convocat pentru luni un summit extraordinar pe această temă al miniștrilor de interne și de externe ai blocului comunitar.
Miniștrii de externe din țările UE, reuniți la Luxemburg, urmează să discute luni, începând cu orele 10:00 (08:00 GMT), pe marginea imigrației și a situației din Libia, țară prin care trec majoritatea celor care se înhamă la o traversare atât de periculoasă pentru viețile lor.
Sursa: Agerpres
Citeşte şi Naufragiu în Mediterană: ONU lansează un apel la împărțirea sarcinilor!