Transparency International avertizează: Apariţia grupării ISIS a fost favorizată de corupţie
Guvernele occidentale trebuie să lupte împotriva corupţiei care, în Irak, Libia şi Nigeria, a contribuit la apariţia unor grupări radicale precum Statul Islamic sau Boko Haram, a denunţat marţi organizaţia nonguvernamentală Transparency International.
De Redactia Observator la 21.02.2017, 15:13- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Guvernele occidentale trebuie să lupte împotriva corupţiei care, în Irak, Libia şi Nigeria, a contribuit la apariţia unor grupări radicale precum Statul Islamic sau Boko Haram, a denunţat marţi organizaţia nonguvernamentală Transparency International.
"Mişcările radicale precum gruparea Statul Islamic prosperă când oamenii îşi pierd încrederea în cei care sunt la putere, când oficialii profită de sărăcia oamenilor, când poliţia, în loc să protejeze, exploatează la rândul său şi când oportunităţile economice sunt acaparate de o minoritat"', subliniază ONG-ul într-un raport al filialei sale britanice.
Potrivit organizaţiei, grupări precum Statul Islamic şi Boko Haram se folosesc de corupţie pentru a recruta noi membri, prezentându-se ca o alternativă la autorităţile corupte.
ONG-ul subliniază că "prezenţa a circa 50.000 de militari fantomă' în rândul armatei irakiene a avut drept consecinţă faptul că 'nimeni nu s-a putut opune preluării controlului la Mosul de către Statul Islamic şi că probleme similare au afectat lupta împotriva Boko Haram în Nigeria".
"Mai general, guvernele occidentale trebuie să-şi regândească în mod fundamental relaţiile cu cei ca Gaddafi, Al-Assad sau Maliki în viitor", afirmă Transparency International, principala organizaţie nonguvernamentală care luptă şi denunţă corupţia în lume.
Potrivit organizaţiei, prea multe guverne occidentale preferă să încerce să influenţeze sau să modereze comportamentul autocraţilor corupţi pe care îi consideră alternativă la instabilitate.
"Însă, în final, guvernele corupte nu fac decât să pună bazele unor viitoare crize de securitate", concluzionează raportul.