Trei bărbaţi au fost surprinşi în timp ce tăiau o oaie într-o casă în renovare, în Franţa. Gestul a stârnit indignare: "Barbar şi inadmisibil"
Trei indivizi au fost surprinşi în timp ce sacrificau o oaie într-o casă în renovare din staţiunea balneară La Baule, din departamentul Loire-Atlantique, în vestul Franţei, dar cei trei au reuşit să fugă, cu tot cu animal, la volanul unei autobasculante, relatează Le Figaro, citat de news.ro.
De Redactia Observator la 11.04.2023, 15:59Indivizii puseseră oaia pe o prelată şi aduseseră o găleată într-o încăpere a unei case aflate în renovare. Evenimentele au avut loc duminică într-o zonă rezidenţială din staţiunea balneară din Loire-Atlantique. În jurul prânzului, un martor a văzut trei indivizi care au adus o oaie şi au sacrificat-o într-o casă situată pe bulevardul Carnac. Martorul a anunţat poliţia.
Reacţia autorităţilor franceze
Era o casă în renovare, care avea toate geamurile şi uşile deschise. Potrivit unei surse, când a venit poliţia, la faţa locului a găsit prelata şi găleata. Aceste obiecte au fost lăsate în urmă de cei trei, care au fugit în grabă după ce au fost reperaţi de martorul care a alertat poliţia. Indivizii au avut grijă să recupereze animalul şi au reuşit să fugă la bordul unei autobasculante.
Franck Louvrier, primarul din La Baule, a fost şocat de evenimentele care au avut loc în oraşul său. "Este un comportament inadmisibil şi barbar, care sper că va fi urmat de sancţiuni", a declarat primarul. Poliţiştii de la secţia de poliţie din La Baule sunt însărcinaţi acum cu identificarea autorilor acestui act barbar. "Investigaţiile continuă", a declarat pentru Le Figaro o sursă din cadrul poliţiei.
Una dintre întrebările pe care şi le pune poliţia este dacă persoanele au acţionat la întâmplare sau cunoşteau deja zona. Primarul spune că este "pentru prima dată" când un astfel de act barbar are loc în staţiunea balneară din Loire-Atlantique. Subliniind că scena a avut loc într-o "zonă rezidenţială", el a declarat: "Sunt acte care contravin vremurilor noastre şi respectului pentru bunăstarea animalelor. Ele sunt reglementate astăzi şi trebuie să se desfăşoare într-un abator autorizat", a adăugat edilul.