Antena LIVE

Curs valutar

Trump ordonă declasificarea dosarelor privind asasinarea lui JFK şi Martin Luther King

Donald Trump şi-a pierdut răbdarea cu Vladimir Putin. Îl ameninţă pe omologul rus cu sancţiuni şi tarife uriaşe dacă nu pune capăt războiului din Ucraina. Kremlinul a replicat că aşteaptă o invitaţie oficială. Liderii europeni nu au însă încredere în rezultatul negocierilor şi cer ca fiecare ţară să acorde cinci procente din PIB pentru Apărare. Trump a semnat între timp un nou ordin executiv prin care cere desecretizarea documentelor privind asasinatele lui John F. Kennedy şi Martin Luther King. 

De la 24.01.2025, 09:13
WhatsApp
Vezi și:

În campania electorală, rezolvarea conflictului din Ucraina a fost principala promisiune a lui Trump pe plan extern. Iniţial, miliardarul a spus că va avea un acord din prima zi. Apoi, consilierii lui au vorbit de trei luni. Acum, preşedintele schimbă tactica. "Putem să o facem pe calea uşoară sau calea grea. Dacă nu ajungem la un acord, şi asta repede, nu am altă opțiune decât să pun niveluri ridicate de taxe, tarife și sancțiuni pentru orice bun vândut de Rusia către Statele Unite", a scris Trump pe reţeaua lui de socializare.

La Moscova, Putin este tot mai îngrijorat din cauza dobânzilor mari şi lipsei forţei de muncă, scrie Reuters. Oficial însă, nimeni nu e impresionat de ameninţările lui Trump. "Nu vedem elemente noi aici. Știți că Trump, în primul mandat, a fost președintele american care a recurs cel mai des la sancțiuni. Îi plac aceste metode. Cel puțin, i-au plăcut în timpul primului mandat de preşedinte".

Trump ar urma să inunde piaţa europeană cu petrol şi gaze la preţuri mici, ca să scadă profitul Rusiei. Avertismentul a fost făcut în timpul unui discurs video la Forumul Economic Mondial de la Davos. "Statele Unite au depozite de petrol şi gaze mai mari decât ale oricărei alte ţări de pe Pământ şi le vom folosi. Şi voi cere Arabiei Saudite şi OPEC să reducă preţurile la petrol. Dacă preţurile vor fi reduse, războiul Rusia - Ucraina se va încheia imediat".

Pe de altă parte, Trump poate ridica sancţiunile impuse industriei petroliere ruse, dacă se ajunge la o înţelegere. O idee care nu îi încântă pe europeni. "Dacă vom semna un acord prost, asta va însemna doar că îl vom vedea pe preşedintele Rusiei cum bate palma cu liderii din Coreea de Nord, Iran şi China. Nu putem accepta asta! Din punct de vedere geopolitic, ar fi o mare greşeală", a declarat Mark Rutte. 

De altfel, Trump şi-a exprimat din nou dorinţa ca ţările NATO să plătească 5 la sută din Produsul Intern Brut al ţării pentru bugetul de apărare colectivă. Ca să îi rămână în graţii, şefii de state şi guverne din Europa vorbesc tot mai mult de creşterea cheltuielilor. "Nu este momentul ca Europa să facă economii la capitolul securitate. Europa trebuie să se înarmeze dacă vrea să supravieţuiască. Nu noi am făcut alegerea asta".

Trump a mai spus că vrea denuclearizare şi că a discutat subiectul cu Putin în primul lui mandat. "Preşedintelui Putin i-a plăcut foarte mult ideea de a reduce energia nucleară. Şi cred că şi restul lumii ar fi urmat exemplul nostru, iar China ar fi fost de acord".

Trump ordonă declasificarea dosarului privind asasinarea lui JFK

Între timp, liderul american a semnat un nou ordin executiv prin care cere desecretizarea documentelor asasinatelor lui John F. Kennedy şi Martin Luther King. 'Totul va fi dezvăluit', a declarat președintele SUA presei în timp ce semna decretul în Biroul Oval al Casei Albe.

La sfârșitul lunii noiembrie, după alegerea sa, Donald Trump și-a reafirmat promisiunea de campanie de a face publice ultimele dosare clasate 'top secret' în Arhivele Naționale cu privire la asasinarea lui 'JFK'.

Comisia oficială de anchetă asupra acestui asasinat a concluzionat în 1964 ca Lee Harvey Oswald, fost pușcaș marin care a trăit în Uniunea Sovietică, a acționat singur. Dar asasinarea președintelui Kennedy a stârnit nenumărate speculații până astăzi.

În decembrie 2022, Arhivele Naționale au făcut publice peste 13.000 de documente. Dar Casa Albă sub administrația lui Joe Biden a blocat publicarea altor câteva mii, invocând preocupări de securitate națională. Potrivit Arhivelor Naționale, 99% din documente au fost de atunci accesibile.

Fratele lui John Fitzgerald Kennedy, Robert Francis Kennedy a fost ministrul său al Justiției. El fost asasinat la Los Angeles pe 5 iunie 1968, când era într-o poziție avantajoasă în alegerile primare democrate pentru prezidențiale. Senatorul democrat tocmai terminase un discurs la hotelul Ambassador când a fost împușcat mortal de către un palestinian emigrant în Statele Unite.

Liderul mișcării pentru drepturile civile Martin Luther King a fost asasinat la 4 aprilie 1968 de către un segregaționist alb în balconul unui motel din Memphis (sud), unde venise să-i susțină pe gunoierii în grevă.

Trump continuă războiul cu democraţii

În primul interviu acordat după ce a revenit la Casa Albă, Trump şi-a continuat războiul cu democraţii. I-a acuzat că au permis incendiile devastatoare din California. Apoi, l-a criticat pe Joe Biden, care şi-a graţiat familia şi apropiaţii în ultimele zile de mandat. "Tipul ăsta împărţea graţieri în stânga şi în dreapta. Şi ştii care este chestia amuzantă? Sau poate tristă. Nu şi-a acordat lui o graţiere şi, dacă analizezi situaţia, totul are legătură cu el. Banii s-au dus la el".

Atacul vine în ciuda faptului că Biden i-a lăsat la plecare o scrisoare de încurajare în birou. "Putem să o facem pe calea uşoară sau calea grea. Dacă nu ajungem la un acord, şi asta repede, nu am altă opțiune decât să pun niveluri ridicate de taxe, tarife și sancțiuni pentru orice bun vândut de Rusia către Statele Unite".

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

donald trump jfk vladimir putin
Întrebarea zilei
Consideri că generaţiile tinere sunt mai puţin cumpătate în privinţa cheltuielilor?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Locul de muncă din România plătit cu până la 20.000 de lei pe lună. Care e...
Fanatik.ro
Publicat 24.01.2025
Cât de bine îi merge Moscovei se vede noaptea. Din satelit
spotmedia.ro
Publicat 23.01.2025
Călin Georgescu, tehnici securiste cu iz mafiot
spotmedia.ro
Publicat 21.01.2025
Pensii mărite cu 240 de lei pentru această categorie de PENSIONARI din România,...
Gandul
Publicat 24.01.2025
Pedeapsă primită de tânărul care l-a ucis cu bestialitate pe amantul mamei...
Adevărul
Publicat 24.01.2025
În premieră ȋntr-un talent show tv, concurenţii X Factor au susţinătorii cu...
A1
Publicat 24.01.2025
Horoscopul zilei de 25 ianuarie 2025. Racii se gândesc la familie. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.01.2025
Aterizare de urgență pe Aeroportul Otopeni. Două avioane au cerut să se...
spynews.ro
Publicat 24.01.2025
O descoperire remarcabilă dezvăluie un secret al Imperiului Roman: „Parcă s-a...
GSP
Publicat 21.01.2025
Se alimentează cardurile cu 200 de lei. Cui și care sunt condițiile
Click.ro
Publicat 24.01.2025
Un dispozitiv Apple e acuzat că a expus utilizatorii la cancer. Ce „chimicale...
Useit
Publicat 24.01.2025
A murit Cornel Oțelea, singurul handbalist român care a fost de trei ori campion...
Redacţia.ro
Publicat 22.01.2025
„Ascultați, Putin este pregătit, toți sunt pregătiți!” Liderul rus a...
libertatea.ro
Publicat 24.01.2025
Sean „Diddy” Combs a intentat un proces de defăimare în valoare de 50 de...
ZU
Publicat 24.01.2025
Mămăligă cremoasă cu unt și ciuperci sotate cu usturoi
Hello taste
Publicat 24.01.2025
Cele mai bune ceaiuri pentru relaxare după o zi lungă de iarnă. Rețete simple...
Deparinti
Publicat 24.01.2025
Aras Bulut Iynemli și-a luat rămas-bun de la colega Ahsen Eroğlu. Postarea...
Happy
Publicat 23.01.2025
A fost marea iubire a lui Cătălin Botezatu! Au fost amanți timp de 7 ani!
BZI
Publicat 24.01.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce riscuri pentru sănătate poate avea scoaterea amigdalelor în copilărie....
Medicool
Publicat 24.01.2025