Ucrainenii ar fi încercat să atace din nou podul Kerci. Moscova susţine că a distrus 3 drone navale ce vizau podul din Crimeea
Război în Ucraina. Rusia a anunţat că a doborât în Marea Neagră, în noaptea de vineri spre sâmbătă, trei drone navale ucrainene care vizau podul din Crimeea, relatează AFP, citată de Agerpres.
De Redactia Observator la 02.09.2023, 06:59"Pe 2 septembrie, în jurul orei 02:20 ora Moscovei (23:20 GMT vineri, n.red.) a treia ambarcaţiune semi-submersibilă ucraineană fără echipaj, trimisă de regimul de la Kiev pentru a efectua un atac terorist pe podul din Crimeea, a fost distrusă în Marea Neagră", a anunţat Ministerul rus al Apărării pe Telegram.
Podul, lung de 18 kilometri, a fost inaugurat în 2018 de Vladimir Putin
Pe 12 august, două atacuri cu rachete ucrainene au fost dejucate deasupra acestui pod strategic din strâmtoarea Kerci. Acest pod, construit cu importante costuri din ordinul preşedintelui rus Vladimir Putin după anexarea Peninsulei Crimeea în 2014, a fost vizat în mod repetat de atacuri ucrainene.
Un atac anterior din iulie a provocat pagube mari secţiunii rutiere a structurii, care este, de asemenea, folosită pentru transportul de echipament militar către armata rusă care luptă în Ucraina. Podul de beton, lung de 18 kilometri şi inaugurat în 2018 de Vladimir Putin, este format din două structuri paralele, una rezervata traficului rutier şi cealaltă traficului feroviar. Crimeea însăşi este, de asemenea, vizată în mod constant de atacuri ucrainene.