Ucrainenii au recâștigat controlul în 60 de aşezări din regiunea Herson. Zelenski: ”Vom veni în toate oraşele şi satele noastre din Donbas"
Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski a anunţat sâmbătă seară, că forţele ucrainene au preluat controlul în 60 de aşezări din regiunea Herson, şi şi-a exprimat certitudinea că şi alte localităţi vor fi eliberate şi că oameni cu steaguri ucrainene vor întâmpina forţele ucrainene în Crimeea şi sute dintre ei vor fi pe străzi în ziua eliberării.
De Redactia Observator la 13.11.2022, 16:05- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
”Începând din această seară, forţele de apărare au recâştigat controlul în peste 60 de aşezări din regiunea Herson, poliţia a început să ia măsuri de stabilizare. Măsurile de stabilizare sunt în curs şi în oraşul Herson”, a afirmat Volodimir Zelenski.
El a mulţumit tuturor soldaţilor care luptă în Ucraina. ”Vă mulţumesc tuturor pentru îndeplinirea în mod strălucit a sarcinii de eliberare a Hersonului!”, a adăugat liderul de la Kiev.
El a subliniat că va fi la fel şi în Henichesk şi Melitopol.
”Vom veni şi în toate oraşele şi satele noastre din Donbas. Vom vedea cu siguranţă cum oamenii cu steaguri ucrainene, pe care le păstrează acolo, vor întâmpina forţele ucrainene în Crimeea şi sute dintre ei vor fi pe străzi în ziua eliberării”, a afirmat Zelenski.
Preşedintele ucrainean le-a mulţumit tuturor celor care luptă şi acţionează pentru victoria Ucraine. ”Sunt recunoscător tuturor celor din întreaga lume care ne ajută atât de mult!”, a mai spus el.