Ultimele opt cazuri de Ebola îngrijorează Organizația Mondială a Sănătății: "Ar putea exista mai multe lanțuri de transmitere"
Cele mai recente opt cazuri de Ebola raportate în timpul focarului din Uganda nu au legături cunoscute cu pacienții actuali, a anunțat Organizația Mondială a Sănătății, stârnind îngrijorări cu privire la răspândirea bolii mortale, potrivit Reuters.
De Redactia Observator la 20.10.2022, 12:08- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Într-un briefing, șeful OMS a declarat că investigațiile inițiale ale Ministerului Sănătății din Uganda asupra cazurilor au arătat că acestea nu sunt contacte ale unor persoane despre care se știe că au Ebola. „Rămânem îngrijorați pentru că ar putea exista mai multe lanțuri de transmitere și mai multe contacte decât știm în comunitățile afectate", a spus directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății, Tedros Adhanom Ghebreyesus.
De la începutul epidemiei, luna trecută, au fost înregistrate 60 de cazuri confirmate și 20 de cazuri probabile, precum și 44 de decese, a precizat OMS.
Tulpina care se răspândește în Uganda este tulpina Sudan
Tulpina care se răspândește în Uganda este tulpina Sudan, iar vaccinurile și terapiile existente nu funcționează împotriva acesteia. Cu toate acestea, guvernul ugandez colaborează cu OMS pentru a pune la punct un test cu două vaccinuri aflate în stadii incipiente de dezvoltare. De asemenea, experții din SUA au trimis în țara africană terapii experimentale pentru a ajuta la combaterea epidemiei.
Președintele Ugandei, Yoweri Museveni, a declarat sâmbătă că guvernul a pus în aplicare măsuri de izolare, inclusiv restricționarea circulației și închiderea locurilor de cult și de divertisment, în districtele aflate în epicentrul epidemiei.