Un american a adoptat un câine pe care nimeni nu îl dorea, iar în scurt timp avea să afle că a făcut cel mai bun lucru, după ce animalul i-a salvat viaţa

Câinele este cel mai bun prieten al omului, iar de acest lucru s-a convins şi un bărbat din New Jersey. Omul a adoptat un patruped pe care nimeni îl dorea.

• Când scăpăm de vortexul polar şi ninsori. Jumătate din ţară, paralizată de zăpezi

Este vorba de Sadie, un ciobănesc german de 45 de kilograme, care a fost alungată de la trei adăposturi, până a ajuns la Ramapo-Bergen Animal Refuge din Oakland, la începutul anului 2020.

Căţeluşa era foarte anxioasă în preajma bărbaţilor. „Adăpostul nostru este ultimul loc pentru câinii nedoriţi”, a declarat pentru CNN directorul executiv Megan Brinster. „Ne-am descurcat destul de bine să le găsim case acestor căţei. Am crezut că Sadie va ajunge în casa unei femei. Dar, de îndată ce l-am adus pe Brian să o cunoască, am ştiut că se potrivesc. Era peste el”, a mai povestut Brinster.

Prietenie sinceră şi adevărată

La începutul lunii octombrie, Myers a luat-o pe Sadie acasă. După trei luni de prietenie şi instruire, Myers și Sadie au devenit tovarăși apropiați în timpul izolării cauzată de pandemie.

„Am reușit să rezolvăm toate problemele ei, de anxietate", a declarat Myers pentru CNN. „Este un câine remarcabil”.

Pe 18 ianuarie, Sadie a dovedit cât de minunată era.

„M-am trezit într-o noapte ca să folosesc baia și, când m-am ridicat, am simțit cum picioarele cedează sub mine și am căzut pe podea”, a spus Myers, care trecuse prin Covid-19 la începutul acelei luni.

Salvat de la o moarte sigură

„Am rămas prins într-un spațiu mic între patul meu și perete, incapabil să ajung la telefonul mobil. M-am așezat acolo pe podea, întrebându-mă: Cât timp voi fi blocat aici înainte ca cineva să mă găsească?”

Sadie, conștientă că se întâmplă ceva rău, a fugit la Myers și a început să-l lingă fața și să dea semne de nelinişte.

„Într-un efort de a o consola, am început să o mângâi și de îndată ce i-am așezat mâna pe zgardă, a început imediat să mă tragă prin cameră. Am putut într-un final să-mi iau telefonul mobil și să cer ajutor”.

Dragoste reciprocă

După ce a petrecut aproape trei săptămâni într-o unitate de reabilitare, Myers și Sadie s-au bucurat de o reuniune care s-a lăsat cu lacrimi.

„Sărise peste mine, mă săruta, îmi dădea masca și mă gândeam doar la: „Iubesc acest câine ”, a declarat Myers, care intenționează acum să scrie o carte pentru copii despre Sadie.

Un lucru ştim sigur: sentimentele sunt cu siguranță reciproce.