Un australian a murit, iar cumnatul său a fost rănit grav, după ce o balenă a lovit barca în care se aflau
O balenă a lovit o barcă în largul coastelor din estul Australiei sâmbătă dimineaţă, provocând moartea unui bărbat şi rănind pe altul, scrie Agerpres.
De Redactia Observator la 30.09.2023, 09:35
Cei doi bărbaţi se aflau la bordul bărcii lor cu motor când aceasta a fost lovită şi s-a răsturnat în jurul orei locale 06.00 (vineri, 20.00 GMT) în apele La Perouse, la 14 kilometri sud-est de Sydney, a indicat poliţia.
Primul bărbat a fost scos din apă inconştient şi a murit pe loc. Al doilea a primit îngrijiri de la echipa de salvare şi se află în stare stabilă la spital. Australienii erau cumnaţi, potrivit abc.net.au.
Balena s-a apropiat de mica barcă cu motor şi este posibil să fi lovit-o, a declarat o responsabilă a poliţiei apelor Siobhan Munro pentru postul public ABC, vorbind despre un "accident tragic". "În acest moment, sunt multe balene în mare şi sunt multe balene care se apropie de bărci", a adăugat ea.
Accidentul a avut loc la mai puţin de două săptămâni după ce o balenă cu cocoaşă de patru metri a fost lovită în cap de elicea unui vas în largul coastei Australiei de Vest.