Un bărbat de 27 de ani şi-a ucis doi fii şi l-a rănit pe al treilea, în timp ce mama copiilor era internată în spital! Poliţia l-a arestat, joi
Un bărbat şi-a înjunghiat mortal doi copii şi l-a rănit grav pe al treilea, în landul german Turingia (est), au anunţat autorităţile, relatează The Associated Press.
De Redactia Observator la 15.06.2017, 15:52Un bărbat şi-a înjunghiat mortal doi copii şi l-a rănit grav pe al treilea, în landul german Turingia (est), au anunţat autorităţile, relatează The Associated Press.
Mama copiilor a venit acasă după ce a fost externată de la un spital şi şi-a găsit cei trei fii grav răniţi, au anunţat procurori din Erfurt, capitala landului.
Un băiat în vârstă de un an şi unul în vârstă de patru ani au murit ulterior, iar un băiat în vârstă de trei ani se află în stare critică.
Potrivit DPA, bărbatul, în vârstă de 27 de ani, se afla acasă, la Altenfeld, la aproximativ 200 de kilometri est de Frankfurt.
El a fost arestat şi a fost internat la un spital, unde primea îngrijiri după ce s-a rănit singur.