Un inginer rus la o fabrică de tancuri, condamnat la 16 ani de închisoare. Ar fi divulgat informaţii "militare şi tehnice" Ucrainei
Un inginer rus de la o fabrică de tancuri, acuzat că a transmis Ucrainei informaţii "militare şi tehnice", a fost condamnat la 16 ani de închisoare pentru "înaltă trădare", în Ural, a anunţat marţi un tribunal local, informează AFP, citat de Agerpres.
De Redactia Observator la 05.11.2024, 13:16- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Danil Muhametov, 32 de ani, inginer la Uralvagonzavod, unul dintre cei mai mari producători de tancuri din lume situat în Nijni Taghil, fusese arestat în 2023 de Serviciul Federal de Securitate rus (FSB) împreună cu soţia sa Victoria, potrivit unui comunicat al tribunalului regional Sverdlovsk.
Danil Muhametov, condamnat la 16 ani de închisoare pentru înaltă trădare
Acuzat că "a furnizat serviciilor speciale ucrainene informaţii militare şi tehnice", Muhametov "a recunoscut parţial vinovăţia sa", potrivit tribunalului, care l-a condamnat la "16 ani de detenţie într-un penitenciar cu regim sever".
Victoria Muhametova, care lucra de asemenea la uzilele Uralvagonzavod, a fost condamnată la începutul lui octombrie la 12 ani şi jumătate de închisoare pentru aceleaşi motive, potrivit agenţiei de presă RIA Novosti.
De la începutul ofensivei ruse din Ucraina în februarie 2022, procesele pentru "trădare", "terorism" sau "spionaj", care continuă să ducă la pedepse grele, s-au înmulţit.
Mii de persoane au fost de atunci sancţionate, ameninţate sau întemniţate din cauza opoziţiei lor la războiul împotriva Ucrainei.