Un prezentator indian a ajuns viral după ce a certat timp de două minute invitatul greşit. Toţi participau la o dezbatere despre Ucraina. „Eu sunt McAdams”
Prezentatorul unei emisiuni de ştiri din India a devenit subiect de glume pe internet după ce a ţipat la unul dintre invitaţii săi, fără să îşi dea seama că trebuie să i se adreseze celuilalt invitat.
De Redactia Observator la 04.03.2022, 17:35Rahul Shivshankar a certat un jurnalist ucrainean timp de aproape două minute, crezând că se adresează de fapt lui Daniel McAdams, un comentator al politicii externe americane. Prezentatorul şi-a dat seama de greșeala doar când McAdams, celălalt invitat, a început să vorbească. Imaginile au devenit virale, ba chiar numele invitatului devenind acum una dintre principalele căutări pe Twitter, în India, scrie BBC.
Telespectatorii indieni sunt obișnuiți ca prezentatorii de știri să aibă discuții aprinse cu invitații lor. Mulți dintre acești prezentatori, inclusiv Shivshankar, redactorul șef al popularului canal de știri englezesc Times Now, sunt acuzați că sunt părtinitori față de partidul de guvernare al Indiei, condus de prim-ministrul Narendra Modi.
În acest caz, Shivshankar vorbea în emisiunea sa India Upfront cu McAdams, director executiv al Institutului Ron Paul, și cu Bohdan Nahaylo, redactor-șef al Kyiv Post. Numele celor doi bărbați au fost plasate greșit pe ecran, așa că Nahaylo a fost identificat drept McAdams și invers.