Un român, erou în Italia după ce a evitat o catastrofă. A condus nebuneşte printr-un tunel pentru a-şi scoate TIR-ul în flăcări dintre zeci de maşini
Un şofer român de TIR a devenit erou în Italia după ce a evitat o tragedie. Românul a condus nebuneşte pentru a-şi scoate mastodontul ce putea exploda în orice secundă dintr-un tunel în care erau zeci de oameni.
De Redactia Observator la 23.05.2023, 18:34Şoferul român în vârstă de 40 de ani conducea pe şoseaua ce duce din Sant'Angelo în Vado şi în timp ce se afla într-un tunel lung de 2,5 kilometri a observat fum în cabină. Românul şi-a dat seama că are probleme grave la motor, iar în scurt timp a realizat că situaţia e chiar mai gravă. Motorul maşinii sale era în flăcări. TIR-ul transporta mase plastice, astfel că o eventuală explozie ar fi declanşat o catastrofă fără margini.
Pompierii italieni l-au felicitat
Fără să stea pe gânduri, şoferul român a apăsat pedala la maximum pentru a ieşi cât mai repede cu TIR-ul din tunel. O dată ieşit de acolo, a tras pe dreapta, a decuplat remorca de la capul tractor şi l-a tras pe acesta la câţiva zeci de metri distanţă. Abia atunci a scos extinctorul şi a încercat să stingă incendiul de la motor. Între timp, a sunat şi la pompieri pentru a-i veni în ajutor, relatează Il Resto del Carlino. Cu extinctorul din dotarea maşinii, românul a reuşit să ţină flăcările sub control până la venirea pompierilor.
Pompierii italieni au ajuns în mai puţin de 10 minute la locul incidentului şi au lichidat incendiul. După ce misiunea s-a încheiat, italienii l-au felicitat pe şoferul român pentru felul în care a gestionat întreaga situaţie şi pentru că s-a gândit mai întâi la siguranţa celor din jur şi abia apoi la viaţa lui.