Un şofer şi-a parcat bolidul pe un loc de veci, în cimitir: "Dacă aş parca eu pe mormântul mamei tale?"
Un şofer a fost surprins parcându-şi maşina pe un mormânt din cimitir, pentru că voia să fie cât mai aproape de locul de veci pe care urma să îl viziteze.
De Larisa Andreescu la 02.04.2019, 18:03Un şofer a fost surprins parcându-şi maşina pe un mormânt din cimitir, pentru că voia să fie cât mai aproape de locul de veci pe care urma să îl viziteze.
Selena Zafar, în vârstă de 40 de ani, a vizitat mormântul mamei sale la Cimitirul de Sud din Manchester când a observat bolidul aşezat la o diferenţă infimă de un alt loc de veci.
Roţile autoturismului stăteau pe iarbă, la căpătâiul unui mormânt, cu plante distruse, aruncate.
„Nu există nicio scuză pentru a parca maşina peste un mormânt. Există destule spaţii în afara cimitirului, majoritatea oamenilor parchează afară, la intrare, iar mai apoi pătrund în grădina cimitirului” a povestit femeia.
Indignată, femeia a făcut fotografiile şi a aşteptat să vadă unde erau şoferii în cauză. Cu stupoare a observat un cuplu care a urcat nonşalant în maşină şi şi-a văzut de drum.
„Dacă eu aş parca pe mormântul mamei tale, pe mormântul cuiva iubit? Nu cred că ar conveni cuiva. Sunt tristă că în 2019 oamenii pot fi atât de egoişti şi au zero respect nu numai pentru cei morţi, ci şi pentru rudele lor vii” a mai adăugat aceasta.
Femeia a observat un cuplu care fără nicio jenă a urcat în maşină şi şi-a văzut de drum, chiar dacă, cu câteva clipe înainte, cei doi îşi lăsaseră autoturismul pe un mormânt.
"De multe ori, generațiile mai tinere sunt acuzate de un comportament rău, dar cei doi erau suficient de maturi pentru a înţelege care este comprotamentul corect în societate. Cred că este doar o reflecție tristă asupra societății de astăzi obsedată de sine" a mai spus Selena.
Conform Mirror, un purtător de cuvânt al Consiliului municipal din Manchester a declarat: "Încurajăm toţi vizitatorii de la Cimitirele din Manchester să parcheze cu grijă și atenție și să respecte toate mormintele".
Larisa Elena Andreescu face parte din echipa Observator de peste 7 ani şi este în prezent Editor de Content pentru site-ul observatornews.ro. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și