Un tigru şi prada sa, mistreţul urmărit, au căzut într-un puţ din India. Momentul în care au fost salvaţi, cu o macara improvizată
Un tigru și un mistreț au căzut într-un puț din India. Se pare că mistrețul era urmărit de tigru în momentul în care s-a produs incidentul. Animalele au fost salvate de oameni.
De Redactia Observator la 05.02.2025, 15:14Incidentul a avut loc în statul indian Madhya Pradesh. Autoritățile locale au spus că mistrețul era urmărit de tigru și ambele animale au alunecat în apă, potrivit BBC.
Momentul în care au fost salvaţi
Pentru a scoate animalele la suprafața, oamenii au improvizat o macara de care au agățat o cușcă. Pe rând, animalele au intrat în cușcă și astfel au fost ridicate până la nivelul solului.
Ulterior, animalele au fost eliberate în sălbăticie, relatează Mediafax. Felina a ajuns în Rezervația de tigri Veerangana Durgavati din Madhya Pradesh.