Curaj exemplar! Veteran din cel de-al Doilea Război Mondial, cea mai în vârstă persoană care sare cu paraşuta
Omul are 101 ani. Iar bătrânul spune că ar vrea să repete experienţa şi anul viitor. Alături i-au stat fiul, nepotul şi strănepotul.
De Redactia Observator la 15.05.2017, 14:52Omul are 101 ani. Iar bătrânul spune că ar vrea să repete experienţa şi anul viitor. Alături i-au stat fiul, nepotul şi strănepotul.
De la o altitudine de peste 3.000 de metri, Verdun Hayes şi-a îndeplinit ambiţia pe care o avea de la vârsta de 90 de ani, aceea de a stabili un record în paraşutism. În vârstă de 101 ani şi 38 de zile, a devenit cea mai în vârstă persoană care sare cu paraşuta. Recordul precedent a fost stabilit de un canadian care avea, în 2013, 101 de ani şi trei zile. Iar britanicul promite că va reveni cu noi cascadorii.
A fost pentru a doua oară când veteranul îşi dovedeşte curajul. Primul salt de la înălţime l-a făcut anul trecut, de ziua sa. Acum, spune el, a dorit să îşi depăşească limitele. Însoţit de fiul, nepotul şi strănepotul său, Hayes a ajuns fără incidente neplăcute la sol, pe un aerodrom de lângă Devon. Şi a fost întâmpinat de ceilalţi membrii ai marii sale familii.
Bărbatul a făcut asta şi în scop umanitar însă. A vrut să strângă bani pentru renovarea unui ospiciu din regiunea Devon.
Hayes a fost pe frontul european, în cel de-al Doilea Război Mondial, şi a fost decorat pentru faptele sale de vitejie în Olanda, Belgia, Germania şi Franţa.