Unul dintre cele mai puternice taifunuri din istorie a lovit Japonia. Cel puţin 2 morţi şi peste 100 de răniţi
Aproape zece milioane de oameni au primit ordine de evacuare în Japonia, ţară care se confruntă cu unul din cele mai puternice taifunuri din istoria sa.
De Redactia Observator la 20.09.2022, 09:39Cel puţin două persoane şi-au pierdut viaţa, iar peste o sută sunt rănite. Taifunul Nanmadol traversează în prezent cea mai mare insulă a arhipelagului japonez, Honshu, unde se află şi Tokyo. Rafalele de vânt se apropie de 150 de kilometri pe oră, iar în unele locuri a plouat într-o zi cât pentru o lună întreagă. Circulaţia trenurilor este suspendată, iar peste 800 de curse aeriene au fost anulate.
Premierul nipon şi-a amânat cu o zi plecarea la sesiunea adunării generale a ONU. Meteorologii au emis avertismente de alunecări de teren, vânt violent, valuri uriaşe pe litoral şi inundaţii, inclusiv în împrejurimile capitalei.