Vaccinul, aprobat și-n Europa. Când începe campania de imunizare
Comisia Europeană a dat undă verde pentru vaccinare în ţările membre la câteva ore după ce Agenţia Medicamentelor a decis că serul Pfizer este unul sigur.
De Redactia Observator la 22.12.2020, 14:31- Uniunea Europeană vrea imunizarea a măcar 70% din populaţie.
- Până se va întâmpla asta, caută alte soluţii pentru a ţine în frâu pandemia.
Campania de imunizare începe de duminică. Peste un milion de oameni au primit deja vaccinul Pfizer în Marea Britanie, Israel sau Statele Unite. Pe teritoriul american, a început şi distribuirea primelor doze de vaccin Moderna.
Comitetul Ştiinţific al Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA) s-a întâlnit astăzi şi a recomandat autorizarea de piaţă condiţionată pentru vaccinul dezvoltat de BioNTech şi Pfizer.
Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene: După cum am promis, acest vaccin va fi disponibil pentru toate țările UE în același timp, în aceleași condiții. Primele doze de vaccin vor fi expediate de la o fabrica Pfizer de aici din Belgia, în următoarele zile.
Punct final în epopeea aprobării vaccinului anti covid pentru utilizare în Uniunea Europeană. Iniţial se anunţase că decizia se va lua până pe data de 29 decembrie, însă întâlnirea a fost devansată din cauza situaţiei care pare scăpată de sub control. Chiar şi aşa, cetăţenii din ţările UE mai trebuie să aştepte o săptămână până primesc vaccinul.
Emer Cooke, Director Executiv EMA: Este un pas înainte semnificativ în această luptă împotriva pandemiei. Probele arată în mod convingător că beneficiile sunt mai mari decât riscurile administrării vaccinului.
Comisia Europeană a asigurat 300 de milioane de doze ale vaccinului. Distribuirea va fi o provocare logistică fără precedent din cauza condiţiilor de depozitare, la minus 70 de grade Celsius. Vaccinul nu este recomandat minorilor sub 16 ani şi gravidelor.
Emmanuel Macron, preşedintele Franţei: Ne vom concentra pe vaccinarea persoanelor în vârstă din centrele de îngrijire şi a cadrelor medicale.
Uniunea Europeană vrea imunizarea a măcar 70% din populaţie. Până se va întâmpla asta, caută alte soluţii pentru a ţine în frâu pandemia.
Comisia Europeană a achiziţionat 20 de milioane de teste antigenice. De anul viitor, oamenii ar putea călători în blocul comunitar şi cu un astfel de test.