"Vă mulţumesc tuturor pentru ajutor!" Românca din Italia care îşi cauta disperată fiul a anunţat că acesta a fost găsit. Gabriel era de negăsit de câteva zile
Mama din Italia care îşi căuta disperată fiul cu ajutorul reţelelor sociale, de care nu mai ştia nimic de joi, a anunţat fericită că fiul său a fost găsit.
De Monica Palade la 03.08.2021, 19:06Bărbatul, care dispăruse în drum spre casă, a fost găsit cu ajutorul poliţiştilor din Deva, ultimul loc de unde îşi contactase mama telefonic.
"Vă mulţumesc tuturor pentru ajutor! Mulţumesc din suflet pentru distriburi, mulţumesc domnilor care s-au interesat de necazul meu, personal,multumesc poliţiei municipiului Deva! L-am gasit pe băiatul meu!", a scris românca pe pagina sa de Facebook. Femeia a ţinut să mai precizeze că Gabriel este bine, sănătos.
A dispărut în drum spre casă
Reamintim că Gabriel Ababei, în vârstă de 30 de ani, lucra la o fermă avicolă din Loudéac, Franţa şi a decis să se întoarcă acasă, în România, în comuna botoșăneană Durnești. Abia pe 28 iulie, tânărul a găsit o cursă spre România. Un alt român, care avea drum spre Deva, s-a oferit să-l ajute pe tânăr. Acolo a vorbit ultima dată cu mama sa, spunându-i că are autobuz spre Botoşani într-o oră. De atunci, femeia nu a mai reuşit să dea de el: telefonul este închis şi Gabriel nu a mai ajuns nici la destinaţie.
Apelul femeii a fost făcut pe reţeaua de socializare, iar românii din Diaspora şi nu numai s-au mobilizat să o ajute, distribuindu-i postarea.