Condiţiile de şedere în Marea Britanie vor fi înăsprite pentru români, după Brexit
Veşti proaste vin din Marea Britanie. Condiţiile de şedere vor fi înăsprite pentru cetăţenii Uniunii Europene.
De Redactia Observator la 01.02.2018, 22:15Veşti proaste vin din Marea Britanie. Condiţiile de şedere vor fi înăsprite pentru cetăţenii Uniunii Europene. După Brexit, migranţii europeni trebuie să se înregistreze odată ce se mută în Regat, a anunţat premierul Theresa May.
Vor avea nevoie şi de permise de muncă obligatorii. Prim-ministrul britanic spune clar că nu dorește ca europenii care vor ajunge în Regatul Unit să aibă drepturi egale cu cei care au sosit înainte de Brexit.
Pe de altă parte, Uniunea Europeană îi cere Londrei să respecte libertatea de mișcare. Peste 300 de mii de români locuiesc în Marea Britanie, potrivit unor statistici publicate de Ministerul român de Externe la sfârşitul anului trecut.