Video dramatic: un criminal sare de la etajul 2, la doar câteva secunde după ce şi-a ucis iubita
Poliţia din Manchester a dat publicităţii un video dramatic, cu un criminal britanic care sare de la etajul 2 al unei clădiri. Scena a fost filmată la doar câteva secunde după ce individul şi-a ucis iubita, cu un cuţit.
De Redactia Observator la 04.08.2018, 14:49Poliţia din Manchester a dat publicităţii un video dramatic, cu un criminal britanic care sare de la etajul 2 al unei clădiri. Scena a fost filmată la doar câteva secunde după ce individul şi-a ucis iubita, cu un cuţit.
Michael Marler a fost condamnat de justiţia britanică la închisoare pe viaţă pentru uciderea iubitei sale, Danielle Richardson. Înregistrarea video publicată de Poliţia din Manchester îl arată în momentul în care a încercat să scape.
După ce şi-a atacat brutal iubita şi a ucis-o cu un cuţit, Marler a sărit pe fereastra apartamentului de la etajul 2 al unei clădiri, încercând să fugă de poliţie. A plonjat pe o maşină, sub privirile speriate ale unui trecător.
Individul deschide apoi uşa de la scaunul pasagerului din faţă, iar apoi, potrivit poliţiei, a atacat-o pe şoferiţă, o femeie de 59 de ani. Criminalul a fost însă prins de poliţişti. Anchetatorii au găsit în apartamentul lui trupul neînsufleţit al iubite, care a fost înjunghiată de mai multe ori.
Crima a fost comisă în februarie, dar înregistrarea a fost dată publicităţii acum, la pronunţarea sentinţei. În urma condamnării la închisoare pe viaţă, ucigaşul va sta după gratii cel puţin 21 de ani, spune presa britanică.