Antena LIVE

Vladimir Putin a comandat două aeronave speciale, în eventualitatea unui război nuclear. Cum arată avioanele pregătite "pentru sfârşitul lumii"

Vladimir Putin se gândeşte la cel mai negru scenariu posibil. Rusia ia în calcul declanşarea unui război nuclear, iar preşedintele rus a comandat două aeronave speciale care i-ar permite să comande Armata din aer.

De la 27.07.2021, 10:01
Profimedia

Potrivit DailyMail, Vladimir Putin a comandat două avioane "pentru sfârşitul lumii", care sunt în fapt două aeronave de tip IL-96-400M, adaptate cerinţelor preşedintelui Rusiei. Conform jurnaliştilor englezi, care citează surse din armata rusă, prima aeronavă este deja în construcţie.

Vladimir Putin foloseşte acum o aeronavă Ilyushin Il-80 Maxdomes, însă acest model va fi tras pe linie moartă imediat ce primul avion special va fi gata. Noile avioane comandate de la Kremlin pot transporta, pe lângă preşedinte, şi înalţi oficiali din cadrul Armatei sau ai Guvernului în eventualitatea unui atac nuclear.

Aeronavele pot fi alimentate din zbor şi vor avea tot timpul o "escortă" formată din avioane de vânătoare. Noile modele vor fi dotate cu sisteme radio de ultimă generaţie care vor permite comunicaţia directă dintre preşedinte şi trupele de la sol, pe o rază de 6.000 de kilometri.

Ți-a plăcut acest articol?

razboi nuclear rusia vladimir putin
Întrebarea zilei
Preferaţi ca pentru masa de Paşte să preparaţi cât mai multe produse în casă, pentru a evita E-urile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Secretul din alimentația lui Ion Iliescu. Fostul președinte i-a uimit pe toți...
Fanatik.ro
Publicat 02.05.2024
Vestea așteptată de toți pensionarii din România. Anunțul de ultimă oră...
Fanatik.ro
Publicat 02.05.2024
Ce pensie va avea Klaus Iohannis
spotmedia.ro
Publicat 02.05.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Cu generații în urmă românii stăteau la cozi pentru mâncare. Acum, stau alții
Adevărul
Publicat 02.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 3 mai 2024. Berbecii trebuie să facă pace cu trecutul. Află...
CaTine
Publicat 02.05.2024
Papanași sănătoși cu fulgi de ovăz. Rețeta cu smântână și dulceață...
spynews.ro
Publicat 26.04.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Directoarea Twitter care dormea pe jos să-l susțină pe Elon Musk a ajuns la...
Useit
Publicat 01.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Medicul român care și-a ucis amanta și l-a rănit grav pe soțul femeii va fi...
libertatea.ro
Publicat 02.05.2024
Meghan Trainor a dezvăluit că ea și Daryl Sabara și-au reînnoit jurămintele....
ZU
Publicat 02.05.2024
Ciorbă de miel cu lobodă. Rețetă delicioasă pentru masa de Paște
Hello taste
Publicat 02.05.2024
Curiozitatea sexuală în funcție de vârstă: scurt ghid pentru părinți
Deparinti
Publicat 02.05.2024
O femeie care a cumpărat o valiză pierdută în aeroport a dezvăluit tot...
ziare.com
Publicat 02.05.2024
Halit Ergenç și-a sărbătorit ziua de naștere. La 54 de ani, actorul a avut...
Happy
Publicat 02.05.2024
Ce este poliartrita reumatoidă. Metode de tratament împotriva acestei afecțiuni...
Medicool
Publicat 02.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024