Antena LIVE

Curs valutar

Vladimir Putin preferă ca Donald Trump să devină preşedintele SUA, dezvăluie serviciile secrete americane

SUA nu au observat ca Rusia să-şi fi schimbat preferinţele faţă de alegerile prezidenţiale precedente din Statele Unite în ceea ce priveşte candidatul pe care şi l-ar dori să câştige anul acesta, a declarat marţi un oficial din serviciile de informaţii americane, indicând că Moscova îl preferă din nou pe republicanul Donald Trump, scrie Agerpres.

De la 10.07.2024, 10:40
WhatsApp
Vladimir Putin preferă ca Donald Trump să devină preşedintele SUA, dezvăluie serviciile secrete americane Getty Images

Într-un briefing cu presa despre siguranţa alegerilor din SUA, responsabilul citat nu l-a numit pe fostul preşedinte şi prezumtivul candidat republican atunci când a fost întrebat pe cine doreşte Moscova să vadă ca viitor preşedinte al SUA. Cu toate acestea, comunitatea de informaţii din SUA nu şi-a schimbat evaluările faţă de alegerile anterioare, a spus el, adăugând că Rusia îl preferă în continuare pe Donald Trump.

Potrivit acestor evaluări Moscova a încercat, prin campanii de influenţă, să îl ajute pe Trump să câştige în 2016 împotriva lui Hillary Clinton şi în 2020 împotriva preşedintelui Joe Biden. "Nu am observat vreo schimbare în preferinţele Rusiei în privinţa cursei prezidenţiale faţă de alegerile anterioare, având în vedere rolul pe care îl joacă SUA în ceea ce priveşte Ucraina şi politica mai largă faţă de Rusia", a declarat acest oficial reprezentând Biroul directorului comunităţii naţionale de informaţii (Office of the Director of National Intelligence-ODNI).

Ambasada Rusiei din Washington nu a răspuns deocamdată la o solicitare de comentarii din partea Reuters. A răspuns în schimb staff-ul de campanie al lui Donald Trump, afirmând că Biden a fost slab în ceea ce priveşte Rusia, după cum o demonstrează invazia rusă în Ucraina. "Când în Biroul Oval se afla preşedintele Trump, Rusia şi toţi adversarii Americii au fost descurajaţi, deoarece se temeau de răspunsul Statelor Unite", a declarat Karoline Leavitt, secretarul de presă al campaniei lui Trump.

Discurs halucinant al lui Trump la adresa NATO

Pe acelaşi subiect

Trump a criticat frecvent dimensiunea sprijinului militar acordat de SUA Ucrainei - aproximativ 60 de miliarde de dolari de la invazia pe scară largă a Rusiei în 2022 - şi l-a numit pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski "cel mai mare neguţător din toate timpurile".

Doi dintre consilierii pe probleme de securitate naţională ai lui Trump i-au prezentat acestuia recent un plan de încetare a ajutorului militar american acordat Ucrainei dacă Kievul nu deschide discuţii cu Rusia pentru a pune capăt conflictului.

În ceea ce priveşte politica faţă de NATO, Trump a declarat că ar "încuraja" Rusia să facă "ce naiba vrea" oricărui membru al alianţei care nu cheltuieşte suficient pentru apărare şi că el nu i-ar apăra. Or, tratatul NATO îi obligă pe membri săi să sară în apărarea statelor membre în cazul în care sunt atacate, aminteşte Reuters.

Responsabilul ODNI a desfăşurat briefingul, sub rezerva anonimatului, împreună cu alţi colegi din aceeaşi instituţie şi cu oficiali ai FBI şi ai Coordonatorului naţional pentru securitatea şi rezilienţa infrastructurilor critice (National Coordinator for Critical Infrastructure Security and Resilience, CISA), o agenţie care asigură apărarea cibernetică pentru guvern şi colaborează cu industria privată.

El a definit influenţa electorală drept eforturi de a modela rezultatul scrutinelor sau de a submina procesele democratice, afirmând că interferenţa reprezintă eforturile de a perturba capacitatea SUA de a organiza un vot liber şi corect.

Statele Unite nu au monitorizat planurile vreunei ţări de a "degrada sau perturba" capacitatea SUA de a organiza alegerile din noiembrie, a spus el. Dar Rusia, a subliniat acelaşi responsabil, prin intermediul reţelelor de socializare şi al altor mijloace, încearcă să influenţeze grupuri specifice de alegători americani din statele-cheie, "promovând naraţiuni care divizează şi denigrează anumiţi politicieni", pe care nu i-a numit. "Rusia întreprinde o abordare panguvernamentală pentru a influenţa alegerile, inclusiv administraţia, Congresul şi opinia publică", a spus el.

SUA vs China

Moscova "stabileşte pe care candidaţi este dispusă să-i susţină sau cărora să se opună, în mare parte în funcţie de poziţia lor faţă de continuarea ajutorului american pentru Ucraina şi a aspectelor legate de aceasta", a declarat oficialul citat. "Sunt toate tacticile pe care le-am mai văzut, în primul rând prin eforturile din social media" şi "folosind vocile din SUA pentru a-şi amplifica naraţiunile", conform lui.

O nouă evaluare a comunităţii serviciilor de informaţii, publicată săptămâna aceasta pe site-ul ODNI, afirmă că Rusia "rămâne principala ameninţare la adresa alegerilor noastre" şi că "actori de influenţă ruşi" neidentificaţi plănuiesc în secret să "influenţeze opinia publică" în statele indecise (swing states) şi să "diminueze sprijinul SUA pentru Ucraina".

Rusia a încercat recent să influenţeze publicul american prin "canale de mesagerie directe criptate", a declarat oficialul respectiv, dar nu a oferit detalii. Referitor la China, responsabilul ODNI a spus că, potrivit evaluărilor serviciilor de informaţii americane, aceasta nu intenţionează în prezent "să influenţeze rezultatul cursei prezidenţiale".

Beijingul încearcă să îşi extindă capacitatea de a colecta şi monitoriza datele de pe platformele de social media "probabil pentru a înţelege mai bine şi, eventual, pentru a manipula opinia publică", a specificat oficialul citat.

SUA consideră China drept principalul său rival geostrategic. Beijingul şi Washingtonul au depus eforturi pentru atenuarea tensiunilor. Ambasada Chinei nu a răspuns deocamdată la o cerere de comentarii din partea Reuters. În fine, reprezentantul ODNI a calificat inteligenţa artificială generativă drept un "accelerator malign de influenţă" utilizată din ce în ce mai mult pentru a "adapta mai convingător" conţinuturile video şi de altă natură înaintea votului din noiembrie. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

sua donald trump vladimir putin rusia
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Gigi Becali a ieșit la vot și i-a făcut praf pe contracandidații lui George...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024