Un vortex polar aduce temperaturi record în Statele Unite
Statele Unite se pregătesc pentru temperaturi minime record, provocate de un vortex polar fără precedent. Săptămâna aceasta, în Chicago va fi mai frig chiar şi decât în Antarctica. Termometrele vor indica minus 48 de grade Celsius.
De Redactia Observator la 29.01.2019, 23:49Statele Unite se pregătesc pentru temperaturi minime record, provocate de un vortex polar fără precedent. Săptămâna aceasta, în Chicago va fi mai frig chiar şi decât în Antarctica. Termometrele vor indica minus 48 de grade Celsius. Gerul va afecta 250 de milioane de oameni, adică aproape 80 la sută din populaţia SUA.
În această săptămână, americanii din centrul şi nordul ţării vor îndura cele mai mici temperaturi din ultimele două decenii. Venit de la Polul Nord, valul de aer extrem de rece a trecut peste Canada, iar acum ameninţă multe state din SUA.
Cel mai frig va fi în Minnesota. Locuitorii vor resimţi minus 51 de grade Celsius.
Câteva state au declarat stare de urgenţă. Chicago va fi unul dintre oraşele afectate de gerul extrem şi de ninsori abundente. Mâine, temperatura maximă va fi de minus 25 de grade Celsius. Toate şcolile au fost închise preventiv, iar oamenii sunt avertizaţi să nu iasă din case în următoarele trei zile.
Gerul a făcut deja prima victimă în Statele Unite. Un tânăr de 22 de ani a murit după ce şi-a pierdut cheile de la casă şi a rămas blocat în exterior.
Vremea afectează şi transporturile. Peste o mie de zboruri au fost anulate pe aeroporturile americane. Pentru şoferi, combinaţia de ninsori şi polei s-a dovedit dezastruoasă. Sute de accidente au avut loc în ultimele 24 de ore. În schimb, în Canada, câţiva şoferi au transformat şoseaua îngheţată în teren de... hochei. Au dat startul unui meci, după ce au fost prinşi într-un ambuteiaj provocat tot de vremea rea.