Un vulcan din Japonia a erupt din nou după 250 de ani de inactivitate
Vulcanul Io, înalt de aproape 1300 de metri, a trimis pe cer un nor de fum şi cenuşă şi a aruncat în aer roci vulcanice care au ajuns chiar şi la doi kilometri.
De Redactia Observator la 21.04.2018, 11:19
- Funeraliile Papei Francisc, live, sâmbătă, de la ora 11:00, pe observatornews.ro
- Judecătorul care a anulat o decizie a CCR ar putea fi exclus. Colegii, avocaţii şi ministrul Justiţiei, şocaţi de situaţia creată
Vulcanul Io, înalt de aproape 1300 de metri, a trimis pe cer un nor de fum şi cenuşă şi a aruncat în aer roci vulcanice care au ajuns chiar şi la o depărtare de doi kilometri.
Autorităţile au blocat toate drumurile spre crater şi au evacuat câteva cabane şi pensiuni din zonă. Nu s-au înregistrat victime sau pagube deosebite, deşi erupţia a continuat şi a doua zi. Specialiştii sunt totuşi destul de îngrijoraţi deoarece în acelaşi masiv muntos a erupt recent, după şapte ani, un alt vulcan care a fost, în anii 60, decorul unui film cu James Bond.