Zborul MH17: O echipă de militari olandezi se află în Ucraina pentru recuperarea unor noi fragmente umane
O echipă mică de militari olandezi neînarmați s-a deplasat luni în estul Ucrainei, în zona prăbușirii zborului MH17 în luna iulie, într-o încercare de a recupera noi fragmente umane ale victimelor
De Redactia Observator la 02.02.2015, 14:24O echipă mică de militari olandezi neînarmați s-a deplasat luni în estul Ucrainei, în zona prăbușirii zborului MH17 în luna iulie, într-o încercare de a recupera noi fragmente umane ale victimelor
Autoritățile olandeze speră să poată recupera rămășițele umane a trei victime, dintr-un total de 298, ale căror corpuri nu au fost găsite.
"O echipă mică se află la locul prăbușirii avionului MH17", a declarat agenției franceze de presă Marloes Visser, purtătoare de cuvânt a Ministerului olandez al Apărării, potrivit căreia soldații vor ridica rămășițele umane pe care autoritățile locale spun că le-au adunat în această zonă, teatrul unui conflict între forțele ucrainene și separatiștii proruși.
Soldați nu vor verifica din nou perimetrul, iarna căutările fiind practic imposibile, a subliniat aceasta. Rămășițele umane urmează să fie transportate sâmbătă cu avionul în Olanda.
Aproape două treimi dintre victimele care se aflau la 17 iulie la bordul avionului malaezian, care asigura legătura Amsterdam-Kuala Lumpur, erau olandezi. Numai rămășițele a trei victime, toate de naționalitate olandeză, nu au fost încă identificate.
Aparatul a fost doborât, se pare, de o rachetă în timp ce survola această regiune controlată de separatiștii proruși, conform Agerpres.
Ucraina și SUA au afirmat că aparatul a fost doborât de o rachetă sol-aer, ce le-a fost furnizată de Moscova separatiștilor proruși. Rusia neagă și atribuie responsabilitatea forțelor ucrainene.
Estul Ucrainei se confruntă cu un conflict armat de zece luni. Sfârșitul săptămânii trecute a înregistrat un bilanț greu de pierderi umane — 50 de soldați și civili uciși—, în timp ce negocierile de pace desfășurate sâmbătă pentru încheierea unui nou armistițiu au eșuat.
Purtătoarea de cuvânt a subliniat că soldații care se află la locul prăbușirii aparatului nu sunt înarmați: "nu suntem parte din acest conflict".
Echipele olandeze s-au deplasat în repetate rânduri la locul tragediei, dar colectarea rămășițelor umane, a obiectelor personale și a fragmentelor epavei a fost încetinită din cauza luptelor care se desfășoară în zonă.
Echipa prezentă în Ucraina are sarcina de a aduce în Olanda și obiecte personale ale victimelor, pe care autoritățile locale spune că le-au adunat.
Olanda este responsabilă de procesul de identificare a victimelor, de investigarea cauzelor acestei tragedii, precum și de ancheta penală care trebuie să-i desemneze pe cei responsabili de tragedie.