Antena LIVE

Curs valutar

Video

Zeci de dispăruți după prăbușirea unui bloc cu opt etaje, în China

Zeci de persoane sunt imobilizate sau date dispărute după prăbuşirea unui imobil în centrul Chinei, au anunţat sâmbătă responsabili locali, în a doua zi a operaţiunilor de salvare, relatează AFP.

De la 30.04.2022, 17:39
WhatsApp
Zeci de dispăruți după prăbușirea unui bloc cu opt etaje, în China Twitter (captură video)

Imobilul cu opt etaje s-a prăbuşit vineri după-amiază în oraşul Changsha. În imobil se aflau un hotel, mai multe apartamente şi un cinema.

Cel puţin 23 de persoane erau imobilizate la sfârşitul zilei de sâmbătă, în timp ce alte 39 nu puteau fi contactate, le-a spus primarul din Changsha, Zheng Jianxin, jurnaliştilor.

Niciun deces nu a fost anunţat până în prezent, transmite AGERPRES.

Pe acelaşi subiect

Autorităţile oraşului susţin că cinci persoane au fost salvate în cursul nopţii

Salvatorii încearcă în continuare să-şi croiască drum printre dărâmături. Ei au utilizat un fierăstrău circular pentru a degaja mai mulţi supravieţuitori.

Media de stat au difuzat imagini cu pompierii care au tăiat o bucată de beton şi metal, în timp ce salvatorii strigau pentru a încerca să comunice cu supravieţuitorii.

Acest tip de catastrofă se produce destul de frecvent în China, din cauza nerespectării regulilor de siguranţă şi a delăsării serviciilor care trebuie să vegheze la buna lor aplicare, comentează AFP.

În ianuarie, o explozie provocată de o scăpare de gaz a provocat prăbuşirea unui imobil în oraşul Chongqing, situat la circa 1.700 vest de Shanghai, provocând moartea a peste zece persoane.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

china bloc
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024