Antena LIVE

Zeci de mii de case din Australia, fără curent după o furtună puternică. Rafalele de vânt au depășit 100 de km/h

Zeci de mii de persoane din South Australia au rămas fără electricitate după ce o furtună puternică a lovit statul australian, transmite agenţia Xinhua. South Australia a înregistrat sâmbătă peste 423.000 de fulgere şi viituri în timpul unei furtuni însoţite de vânturi cu viteze de peste 100 km/h, notează Agerpres.

De la 13.11.2022, 10:55
Zeci de mii de case din Australia, fără curent după o furtună puternică. Rafalele de vânt au depășit 100 de km/h Profimedia

Duminică dimineaţă, aproximativ 76.000 de clienţi SA Power erau afectaţi de o pană de curent, locuitorii din unele zone fiind anunţaţi că alimentarea cu energie ar putea fi restabilită în cursul zilei de luni.

Serviciul pentru situaţii de urgenţă (SES) din acest stat a primit, sâmbătă şi duminică dimineaţă, peste 1.000 de apeluri de la persoane care solicitau ajutor. Zona Adelaide Hills ar fi fost lovită de un "miniciclon", potrivit autorităţilor, care a doborât copaci şi a avariat locuinţe.

Când a revenit acasă, o locuitoare din regiune a declarat pentru News Corp Australia că a descoperit un copac de 30 de metri înălţime căzut pe maşina vecinului ei. "Am fost destul de şocată, nu credeam că va fi nici pe departe atât de rău", a spus Kristen Stevens, în vârstă de 33 de ani. "Maşina vecinului este aproape tăiată în două. Nu am văzut niciodată o furtună ca aceasta; cu siguranţă este cea mai puternică furtună pe care am trăit-o", a spus ea.

Dealurile şi suburbiile din sudul Adelaidei au fost cele mai afectate de furtuna care a condus, de asemenea, la anularea unui festival de muzică şi la amânarea evenimentelor sportive. 

Ți-a plăcut acest articol?

australia energie electrica curent furtuna fulgere
Întrebarea zilei
În vacanţa de vară, preferaţi să vă lăsaţi copilul cu rudele sau la grădiniţă?

Las copilul cu rudele

Îl înscriu la grădiniţă

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Scapi de muște fără bătăi de cap, cu această soluție simplă. Oricine o...
Fanatik.ro
Publicat 08.05.2024
Orașul din România cu parc de 20 de milioane de euro. Va avea lac, debarcader...
Fanatik.ro
Publicat 08.05.2024
Războiul viitorului: U.S. Air Force își construiește o flotă de peste 1.000...
spotmedia.ro
Publicat 07.05.2024
Zodiile cu NOROC uriaș în vara anului 2024. Nimic nu va fi imposibil!
Gandul
Publicat 08.05.2024
Ziua în care Imperiul Austriac a anexat nord-vestul Moldovei, denumind zona...
Adevărul
Publicat 07.05.2024
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când...
A1
Publicat 08.05.2024
Horoscopul zilei de 9 mai 2024. Leii construiesc relații noi. Află ce se...
CaTine
Publicat 08.05.2024
Cine sunt Elian Miță și Marius Ghiță, cofetarii care fac furori pe TikTok cu...
spynews.ro
Publicat 08.05.2024
Valentin Ceaușescu, apariție rară la petrecerea Stelei » Cum arată acum fiul...
GSP
Publicat 08.05.2024
Supermarketul care oferă un leu pe orice sticlă reciclată, în loc de 50 de...
Click.ro
Publicat 08.05.2024
Una dintre „cele mai mari înșelătorii online” din lume a afectat...
Useit
Publicat 08.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Cum atragi banii în viața ta. Cât ești de norocos în funcție de data nașterii
Redacţia.ro
Publicat 07.05.2024
Luxul din „palatul de 1 miliard de euro al lui Putin”, filmare cu camera...
libertatea.ro
Publicat 07.05.2024
Nicki Minaj a arătat uimitor la Met Gala 2024. Cântăreața a purtat o rochie...
ZU
Publicat 08.05.2024
Tort Mozaic. Tort tablă de șah, spectaculos și delicios
Hello taste
Publicat 08.05.2024
Pielea uscată la copiii mici: sfaturi pentru îngrijire
Deparinti
Publicat 08.05.2024
Ce fac autoritățile pentru a aduce tezaurul României acasă. Avocat:...
ziare.com
Publicat 07.05.2024
Ce scrie presa turcă despre sezonul doi al serialul ”Golden Boy. Dragoste...
Happy
Publicat 08.05.2024
Remedii naturale împotriva sindromului de gură uscată. Cum îl poți ameliora
Medicool
Publicat 08.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024