Marea Britanie scrie ISTORIE. Încep negocierile pentru "divorţul" de Uniunea Europeană
Premierul britanic va notifica oficial Bruxellesul despre declanşarea Brexitului. Părăsirea blocului comunitar îi nemulţumeşte însă pe scoţieni. Aseară, Parlamentul de la Edinburgh a decis organizarea unui nou referendum privind independenţa Scoţiei faţă de Regatul Unit.
De Redactia Observator la 29.03.2017, 08:56Premierul britanic va notifica oficial Bruxellesul despre declanşarea Brexitului. Părăsirea blocului comunitar îi nemulţumeşte însă pe scoţieni. Aseară, Parlamentul de la Edinburgh a decis organizarea unui nou referendum privind independenţa Scoţiei faţă de Regatul Unit.
Premierul britanic Theresa May a semnat, aseară, documentul ce declanşează procesul de ieşire din Uniunea Europeană. Ambasadorul Tim Barrow este diplomatul care, astăzi, va înmâna personal preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, scrisoarea ce activează articolului 50 din Tratatul de la Lisabona. Tot azi, Theresa May va ajunge în Camera Comunelor pentru a-i informa pe deputaţii britanici că a activat procedura pentru Brexit.
Parlamentul de la Edinburgh, dominat de partizanii pentru independenţă ai Partidului Naţional Scoţian, ar fi trebuit să se pronunţe încă de miercurea trecută, însă atacul terorist de la Westminster a dat toate planurile peste cap.
Activarea articolului 50 al tratatului de la Lisabona vine la 9 luni de la referendumul din 23 iunie 2016. Britanicii au votat atunci, în proporţie de 52%, pentru ieşirea din Uniunea Europeană.
Astăzi, Prinţul Charles porneşte într-un turneu european care începe cu România. Trei zile se va afla la Bucureşti, pentru întâlniri cheie cu şeful statului, şeful Guvernului şi membrii Casei Regale a României.