Trei zile de doliu în Portugalia, după tragedia de la Madeira
O tragedie de proporţii a lovit insula portugheză Madeira, considerată cea mai frumoasă din Europa. 29 de turişti au murit şi tot atâţia au fost răniţi într-un accident de autocar. Toţi erau germani aflaţi în vacanţă.
De Redactia Observator la 19.04.2019, 02:18- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
O tragedie de proporţii a lovit insula portugheză Madeira, considerată cea mai frumoasă din Europa. 29 de turişti au murit şi tot atâţia au fost răniţi într-un accident de autocar. Toţi erau germani aflaţi în vacanţă. Autobuzul s-a prăbuşit într-o râpă, direct pe o casă, după ce şoferul a ieşit inexplicabil de pe şosea. Autorităţile de la Lisabona au declarat trei zile de doliu naţional.
A fost şocant momentul în care autocarul plin cu 58 de oameni s-a prăbuşit peste acoperişul unei case.
29 de turişti germani au murit în tragedia de la Madeira
A urmat o misiune dramatică, iar din râpă, salvatorii au scos rând pe rând zeci de victime. Răniţi grav, supravieţuitorii sunt în stare de şoc.
28 de pasageri germani, majoritatea femei, au murit pe loc. O altă persoană a încetat din viaţă la spital.
Tomas Alves, director spital Madeira: Victimele care au ajuns aici şi familiile lor au primit consiliere psihologică şi sprijin moral. Suntem acum în stadiul de identificare a victimelor
Toţi pasagerii erau turişti germani, cu excepţia şoferului şi a unui ghid. Tocmai plecaseră de la hotel spre Funchal, capitala insulei Madeira.
Cauzele tragediei sunt încă neclare. Vremea era bună, iar autocarul, produs acum cinci ani, fusese supus de curând inspecţiei tehnice.
Trei zile de doliu în Portugalia, după tragedia de la Madeira
Însă insula din mijlocul Atlanticului are unele dintre cele mai periculoase şosele din lume, extrem de înguste şi sinuoase.
Aşa că nu e exclus ca şoferul să fi pierdut controlul autocarului în curbă. În Portugalia, au început trei zile de doliu.
Jose Antonio Vieira Da Silva, ministrul portughez al Muncii: Toţi portughezii îşi exprimă, în aceste momente, profunda solidaritate cu locuitorii din Madeira şi, în primul rând, cu familiile şi prietenii victimelor
O destinaţie de vacanţă aleasă de numeroşi turişti din toată Europa, inclusiv de români, insula Madeira a primit în 2017 peste 1,3 milioane de vizitatori din străinătate, cei mai mulţi, britanici şi germani.