MedLife continuă programele de învățare pentru medicii din cadrul grupului printr-un nou modul, dedicat celor mai inovatoare terapii cu laser disponibile la nivel mondial
Într-o lume aflată în permanentă evoluție, MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, continuă să își susțină medicii în procesul de perfecționare și supraspecializare în diverse arii medicale de interes, prin intermediul hub-ului de inovare și învățare continuă, dezvoltat anul trecut. Primul modul din 2024 a fost dedicat medicilor dermatologi din Grupul MedLife, care au participat la un masterclass despre tratamente laser revoluționare. Cursul s-a desfășurat în cadrul Centrului de Excelență DermaLife din București și a fost susținut de Prof. Firas Al-Niaimi, unul dintre cei mai cunoscuți și experimentați profesori în dermatologie laser din întreaga lume, multiplu premiat și recunoscut pentru activitatea sa științifică.
De Redactia Observator la 21.02.2024, 10:58„Obiectivul nostru este să oferim pacienților un act medical de calitate și tratamente complexe la cele mai înalte standarde, precum în marile centre din Vestul Europei. Tocmai de aceea, dincolo de investițiile constante în tehnologii și echipamente inovatoare, ne dorim să venim în sprijinul medicilor cu oportunități de perfecționare sau supraspecializare. Masterclass-ul dedicat medicilor dermatologi este o continuare a demersurilor începute anul trecut în cadrul hub-ului de inovație și învățare continuă și are ca rezultat consolidarea expertizei medicilor noștri în tratamentele laser, cu beneficii directe asupra pacienților”, a declarat Dr. Larisa Chiriac, Director Medical MedLife Group.
Expertiza medicilor buni, completată de cele mai inovatoare tehnologii pentru tratamente dermatologice
Cursul avansat susținut de Prof. Firas Al-Niaimi a reunit medici dermatologi din unitățile MedLife din București, Constanța, Galați, Cluj, Ploiești și Oradea. Participanții au asistat atât la un modul teoretic despre cele mai noi tehnologii laser în dermatologie, cât și la module practice, cu sesiuni hands-on, în care au fost aprofundate tehnici de abordare a cazurilor complexe cu ajutorul uneia dintre cele mai moderne și eficiente platforme laser existente la ora actuală în lume.
„A fost o onoare pentru mine să petrec o zi în Centrul DermaLife din București, alături de un grup excepțional de medici dermatologi, care folosesc deja platforma laser Nordlys de la Candela, cel mai mare producător de lasere din lume. Ceea ce am făcut în cadrul acestei întâlniri a fost să discutăm aplicat pe baza unor cazuri complexe, potrivite pentru tratamentele cu acest tip de laser, și aici mă refer la pacienți cu rozacee, cu poikilodermie, leziuni vasculare, leziuni pigmentare, acnee sau care au rămas cu cicatrici post-acneice. Mă bucur că am avut ocazia să împărtășesc medicilor din Grupul MedLife sfaturi despre cum să trateze aceste cazuri, astfel încât să maximizeze eficiența rezultatelor. Toate aceste tratamente și protocoale pe care le-au aprofundat medicii români vor aduce pacienților beneficiul de a obține rezultate mai bune, mai rapide și cel mai important, mai sigure”, a declarat Prof. Firas Al-Niaimi.
Centrul de Excelență DermaLife din București este unul dintre puținele centre din România care deține laserul Nordlys. Avantajul acestei platforme multifuncționale constă în integrarea a patru tehnologii distincte, astfel că pacienții pot beneficia de o gamă largă de tratamente pentru multiple probleme dermatologice și estetice: de la tratarea rozaceei, acneei sau a cicatricilor acneice, a leziunilor vasculare și a celor pigmentare până la rejuvenare facială, fotorejuvenare, tratarea ridurilor și chiar epilare definitivă.
La nivel național, MedLife oferă în centrele sale soluții pentru orice problemă a pielii, atât de natură medicală, cât și estetică. Aparatura performantă, destinată exclusiv clinicilor medicale, și echipele de medici buni, cu vastă experiență în domeniu, dar și cu numeroase cursuri și specializări recunoscute internațional, asigură pacienților tratamente blânde cu pielea, dar spectaculoase din punct de vedere al rezultatelor.
Programul hub-ului de inovare și învățare MedLife continuă cu un masterclass pentru chirurgii ortopezi
Următorul modul de învățare dedicat medicilor MedLife se va desfășura în luna martie, la Spitalul MedLife Humanitas din Cluj, sub coordonarea dr. Răzvan Melinte, fiind axat pe chirurgia ortopedică. Mai exact, evenimentul va avea ca temă reconstrucția ligamentului încrucișat și va reuni experți din țară și din străinătate care vor prezenta 6 tehnici diferite de reconstrucție, prin intermediul a 12 intervenții chirurgicale transmise LIVE.
De altfel, strategia MedLife de a susține constant segmentul de educație medicală, atât pentru medicii din cadrul Grupului, cât și pentru cadrele medicale din unitățile externe, continuă și în 2024. Anul trecut, liderul pieței de servicii medicale private din România a organizat și susținut peste 20 de evenimente medicale, la care au participat, în total, aproximativ 12.000 de medici.