Monica Dima, psihoterapeut MedLife: "Tinerii au nevoie sa fie informați din surse pertinente în ceea ce privește educația sexuală"

9 din 10 tineri români nu au suficiente cunoștințe pentru a identifica și a se proteja de bolile cu transmitere sexuală (BTS), arată un studiu recent realizat la cererea MedLife, iar 1 din 2 adolescenți de 16-18 ani spune că face sex neprotejat. Consecințele sunt numărul crescut de îmbolnăviri, față de anii trecuți, și faptul că România are cele mai multe mame minore din UE. Cu toate acestea, în foarte puține școli se face educație pentru sănătate, iar subiectul este în continuare tabu și în discuțiile cu părinții. Psih. Monica Dima, din cadrul Centrului de psihiatrie și psihoterapie MindCare Constanța, parte a grupului MedLife, analizează cauzele și contextul acestei situații.

• Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a căzut pe locul 3. Georgescu, pe primul loc

În cabinetul dvs. discutați cu adolescenții chestiuni de educație sexuală?

Da, ajung frecvent la discuții de genul acesta și, de cele mai multe ori, educația sexuală este considerată un subiect tabu de către tineri. Avem niște tare pe care le ducem din spate, din comunism. Unii părinți sunt împotriva educației sexuale în școli, în ideea că ar fi îndrumați să facă sex, nu în sensul scoaterii din ignoranţă, când, de fapt, chiar despre asta este vorba. Pe de altă parte, adolescenții nu au obișnuința să verifice informațiile, ca atare tot ceea ce găsesc pe internet este credibil, inclusiv pe rețelele sociale. Așa ajungem să avem atâtea sarcini la mamele minore, iar cauzele pot fi legate de lipsa programelor sexuală sau medicală la școală.

Ce consecințe poate avea lipsa educației sexuale?

Am fost cu Asociația Studenților la Medicină din Constanța în mai multe licee din zona rurală, ca să vorbim despre aparatul reproducător, contracepție și aspectele psiho-sociale ale vieții sexuale. Am descoperit, de exemplu, că, dacă unul dintre partenerii minori afla că are o problemă de sănătate cum ar fi o boală cu transmitere sexuală sau dacă partenera afla că este însărcinată, nu știau cum ar trebui să reacționeze. Mulți dintre ei susțineau că el ar trebui să ajungă la închisoare. Din start, se duceau către scandal și penalizare, în loc să încerce să-și asume problema și să o rezolve. Nu luau în calcul adresarea către părinți, fiindcă deja acolo vedeau o problemă care se întorcea spre ei. Evident, nu știu de unde să-și ia informațiile necesare și nici noi, adulții, nu știm să oferim informațiile acestea.

De aceea, de cele mai multe ori, adolescenții încearcă să-și rezolve problemele între ei – fetele merg la ginecolog cu prietenele, nu cu mama sau cu partenerul. La vârste mici nu pun foarte mulți preț pe conceptul de fidelitate în relație. O relație lungă înseamnă o lună de zile, astfel că poți ajunge să nici nu ştii de unde ai contractat boala, de exemplu.

De ce este important să ne testăm pentru bolile cu transmitere sexuală (BTS)?

Pe de o parte, pentru că multe dintre ele pot afecta fertilitatea și sănătatea viitorilor noștri copii. De exemplu, sifilisul este o boală care, neidentificată în sarcină, se poate transmite la făt sau îi poate crea deficiențe care apar în momentul nașterii. Este o boală care în multe țări este eradicată, însă la noi continuă să apară, ba chiar e în creștere. La fel, chlamydia poate da infertilitate.

Consecințele pot fi pe termen lung și foarte lung. De exemplu, le spuneam adolescenților din liceele unde mergeam: vă duceți la o petrecere la 19 ani, faceți sex neprotejat și, la vârsta de 25-30 de ani, când o să vreți să faceți un copil, o să constatați că aveți hepatită. Femeile nu vor putea naște natural și nu vor putea alăpta – astea sunt niște consecințe pe care majoritatea tinerilor nu le știu. Gândirea este de tipul: „Văd eu ce fac atunci”.

Le spuneam și despre abstinență ca metodă de contracepție și de prevenție a bolilor cu transmitere sexuală. Reacția lor era să izbucnească în râs, ca și cum vorbeam despre niște lucruri învechite, depășite, deși, din punct de vedere biologic, un adolescent la 14 ani nu este pregătit să întrețină un act sexual.

De ce nu ne mai temem și nu ne mai protejăm de boli severe, cu impact major asupra sănătății, precum sifilis sau SIDA?

Pur și simplu, tinerii nu mai conștientizează gravitatea acestor patologii. Este adevărat că s-au dezvoltat și metode de tratament, iar atunci nu mai sperie atât de tare. Sifilisul este vindecabil cu un tratament antibiotic puternic și chiar și pentru HIV există tratamente care au făcut din infecția HIV o boală tratabilă, în sensul în care rămâne o boală cronică, dar poate să ajungă în niște faze când nici nu se mai transmite. Și foarte rar se ajunge la SIDA, adică la manifestarea bolii de imunodeficiență. Deci, un aspect este acesta – faptul că medicina a progresat, riscurile asociate bolii au scăzut și boala nu mai pare gravă.

Pe de altă parte, este o ignoranță prin prisma faptului că nu mai văd în apropierea lor manifestarea severă a acestor boli. Tinerii ar trebui să știe că există un test simplu de sânge sau de secreție locală care duce la diagnosticul sifilisului și că tratamentul este unul relativ ușor dacă este într-o fază incipientă.

De ce nu folosesc tinerii mijloace de protecție împotriva BTS?

Din punct de vedere psihosocial, un aspect este că tinerii nu-și mai asumă funcția socială a actului sexual, aceea de reproducere. Tinerii nu mai fac copii într-o mare măsură, astfel că nu-și mai asumă această responsabilizare și, implicit, actul sexual se rezumă la funcția de plăcere. Nu este nimic greșit în a folosi această funcție de plăcere a sexului, doar că, fiind un mijloc de loisir, de distracție, ajunge să fie dusă la extrem prin combinația cu pornografia sau cu drogurile și se poate ajunge la pierderea controlului asupra actului sexual. Să folosești un mijloc de protecție în timpul actului sexual este un comportament matur, responsabil și cu deținerea controlului.

De unde apare gândirea de tipul „îmi ceri să folosesc prezervativ, deci nu ai încredere în mine”?

Se poate întampla în cuplurile în care diferența de vârstă este semnificativă sau partenerul vrea să pară experimentat. Astfel, partenera mai mică sau ne-experimentată are încredere în partener și poate să cedeze, adică să accepte lipsa mijloacelor de protecție. În plus, există și mitul că bărbatul trebuie să vină cu prezervativul. Dar nu e așa. Cei doi sunt egal responsabili. Mai sunt și site-urile pentru adulți, care promovează lipsa prezervativului. Doar că, din câte știu eu, actorii din aceste filme au obligativitatea efectuării controalelor medicale pentru BTS-uri.

De ce discuțiile despre BTS sunt și astăzi tabu, în timp ce discursul despre sexualitate, în general, s-a liberalizat?

Un motiv e acela că adolescenții nu dețin încă conceptul de consecințe, poate și din cauza nedezvoltării totale din punct de vedere psihologic, care se încheie la 23 de ani, 24 chiar, la băieți. Nu degeaba devii responsabil legal de-abia la 18 ani. Asta nu înseamnă că nu ești capabil ca până atunci să ai activitate sexuală, dar e posibil să nu fii capabil să gestionezi consecințele. De multe ori tinerii nu se gândesc la consecințe de genul acesta, așa cum tinerii între 20 și 30 de ani nu se gândesc la pensie.

În ce măsură teama de stigmatizare îi împiedică pe tineri să se testeze împotriva BTS?

Există această teamă de stigmatizare și, deseori, se ajunge chiar la bullying: în interiorul grupului, se atacă între ei folosind aspecte intime pe care le cunosc unii despre ceilalți și pe care le fac publice în luptele de putere dintre adolescenți. În principal însă, ne-testarea are drept cauză această lipsă a conceptului de „consecințe”.

Dacă totuși o tânără se testează și depistează o boală cu transmitere sexuală, din punct de vedere psihologic, care ar fi motivele pentru care ar putea ezita să îi spună asta partenerului?

Din punct de vedere etic, ar fi normal să îi comunice, dar asta depinde foarte mult de vârsta pe care o are. Dacă amândoi au 16 ani, de exemplu, și au avut un act sexual o singură dată, într-o singură întâlnire, există riscul ca el să facă public lucrul acesta. În plus, tocmai pentru că multe dintre bolile cu transmitere sexuală au manifestări la fete, pe când băieții pot fi doar transmițători, el poate să zică: „Eu n-am nimic, n-am de ce să mă testez, doar tu ai”. Sau chiar ar putea să pună mesaje compromițătoare pe rețelele sociale, așa cum am întâlnit în practica din cabinet, despre diagnosticul unei persoane. Și atunci apare teama de stigmatizare.

Cum ar putea să-și convingă partenerul să facă și el tratamentul?

În primul rând, s-ar putea testa și el. De cele mai multe ori, medicii recomandă ca și partenerul să ia tratament, și asta ar trebui să fie un semn de încredere pe care s-a dezvoltat relația. Este, într-adevăr, un subiect sensibil, pentru că ridică niște semne de întrebare asupra fidelității partenerilor, dar e important pentru un cuplu să treacă prin așa ceva, pentru că așa se pot „măsura” dezvoltarea și maturitatea relației.

Adolescenții de azi au părinți de 40-50 de ani, care s-au format, așadar, după comunism. De ce totuși există această ruptură de comunicare între generații, încât tinerii nu li se adresează?

Din experiența mea de psihoterapie individuală din cabinet, îmi dau seama că s-a perpetuat mentalitatea din comunism, mai ales că avortul la cerere era interzis și așteptarea era ca fetele să se căsătorească virgine. Practic, dacă eu, ca mamă, nu am primit informația de la mama mea, nici eu nu știu să o transmit mai departe și discuția despre sex rămâne tabu. De aceea avem nevoie de educație sexuală în școală și de acces facil la informație corectă și metode de contracepție.

Este utilă și statistica, astfel încât să putem acționa pentru prevenție: în zonele rurale, rezistența la educație și predispoziția pentru a ascunde simptomele și consecințele sunt mai ridicate. O notă pozitivă ar fi că există numeroase beneficii în accesul la informație și o parte dintre tineri accesează informații utile și pertinente.