Antena LIVE

Curs valutar

Premieră medicală, MedLife: Sleeve-ul Gastric pe cale endoscopică, o procedură minim invazivă pentru tratarea obezității

MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România marchează o nouă premieră medicală la nivel de grup prin introducerea Sleeve-ului Gastric pe cale endoscopică (ESG). Această intervenție inovatoare a fost realizată în cadrul MedLife Medical Park – cel mai mare hub medical al grupului, fiind efectuată de o echipă de specialiști compusă din dr. Haidar Andrei, medic gastroenterolog, în colaborare cu dr. Dejeu Viorel,medic chirurg specializat in chirurgia bariatrică, și prof.dr. Aayed R. Alqahtani, MD,chirurg bariatric ,din Arabia Saudită. În zilele de 5 și 6 august 2024, șapte pacienți suferind de obezitate de gradul I si II au beneficiat de această procedură minim invazivă și eficientă în combaterea obezității. Potrivit specialiștilor, terapiile endoscopice bariatrice și metabolice umplu golul dintre terapiile medicale și cele chirurgicale, adresându-se astfel pandemiei globale de obezitate.

De la 08.08.2024, 12:56
WhatsApp

Tehnologie avansată pentru tratamentul obezității

Sleeve-ul gastric pe cale endoscopică este o procedură minim invazivă care păstrează integritatea organelor și utilizează un dispozitiv de sutură endoscopică pentru a plasa suturi pe toată grosimea peretelui stomacului. Acest proces reduce dimensiunea stomacului și îi modifică motilitatea, facilitând pierderea în greutate. Procedura a fost realizată cu ajutorul sistemului Apollo OverStitch, recunoscut pentru eficiența sa, produs in Statele Unite ale Americii.

Această intervenție este indicată pentru pacienții cu un indice de masă corporală (IMC) între 27 kg/m² și 35 kg/m² care nu au reușit să mențină pierderea în greutate doar prin schimbări în stilul de viață sau care nu se califică pentru chirurgia bariatrică tradițională. Sleeve-ul gastric pe cale endoscopica este o opțiune terapeutică recomandată pentru pacienții cu un grad redus de obezitate, dar care nu îndeplinesc criteriile pentru intervenția chirurgicală bariatrică tradițională.

O soluție minim invazivă care permite medicului să vadă și să opereze în interiorul stomacului fără a face incizii în abdomen

Procedura de gastric sleeve endoscopic este minim invazivă și endoluminală, utilizând un tub flexibil numit endoscop, care are atașată o cameră și un dispozitiv de sutură endoscopică. Endoscopul este introdus prin gât în stomac, permițând medicului să vadă și să opereze în interiorul stomacului fără a face incizii în abdomen. Folosind endoscopul, medicul plasează suturi în stomac, modificându-i structura și lăsându-l în formă de tub, limitând astfel cantitatea de alimente pe care pacienții le pot consuma.

Înaintea procedurii, pacienții sunt informați despre necesitatea schimbării stilului de viață, importanța dietei și a exercițiilor fizice. ESG face parte dintr-un pachet de măsuri care contribuie la scăderea în greutate. Pacienții vor fi supuși unei evaluări complete a stării de sănătate de către întreaga echipă medicală.

„Suntem încântați să aducem această procedură inovatoare pacienților MedLife. Gastric sleeve-ul endoscopic este o opțiune terapeutică minim invazivă pentru cei care luptă cu obezitatea și care nu au găsit succes cu alte metode de pierdere în greutate. Această procedură nu doar reduce dimensiunea stomacului, dar și modifică motilitatea acestuia, având un impact major asupra senzației de sațietate și, implicit, asupra pierderii în greutate,” a declarat Dr. Haidar Andrei.

Protocolul de recuperare după procedura de gastric sleeve endoscopic presupune un timp redus de ședere în unitatea de terapie intensivă , cu un procent foarte scăzut de complicatii.

În câteva zile de la procedură, pacienții se pot întoarce la viața normală, dar vor urma un regim alimentar strict, fiind ghidați în acest proces de echipa de nutriționiști bariatrici. Pentru ca succesul și menținerea greutății să fie pe termen lung, acestea trebuie însoțite de schimbări adecvate ale stilului de alimentație și de viață.

Impactul procedurii asupra sănătății pacienților

Studiile au demonstrat siguranța și eficiența procedurii ESG, pacienții înregistrând o scădere medie a greutății corporale de 20%-30%. Potrivti specialiștilor, complicațiile serioase sunt rare, sub 1%.

„Implementarea procedurii de Gastric sleeve endoscopic în România reprezintă un pas major în tratarea obezității. Colaborarea dintre specialiștii noștri și expertiza internațională ne permite să oferim pacienților cea mai bună îngrijire având la dispoziție toate opțiunile posibile în lupta împotriva obezității. Gastric sleeve-ul endoscopic nu este doar o procedură, ci o parte integrantă a unui plan de tratament holistic care include nutriție, suport psihologic și monitorizare continuă pentru a asigura succesul pe termen lung. Este imperativ sa fie efectuata in cadrul unor echipe de chirurgie bariatrica rutinate” a declarat Dr. Dejeu Viorel,medic chirurg specializat in chirurgia bariatrică, membru al Echipei Doctor Dejeu.

La fel ca în orice program de pierdere în greutate, angajamentul față de nutriție, activitatea fizică, sănătatea emoțională și reziliența joacă un rol major în succesul pe termen lung. Persoanele care finalizează întregul program și urmează toate ghidurile pot aștepta o pierdere de aproximativ 20% până la 30% din greutatea corporală în primul an. ESG poate îmbunătăți condiții asociate cu supraponderalitatea, precum bolile cardiovasculare, hipertensiunea arterială, apneea severă în somn, diabetul de tip 2,și durerile articulare.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fenomenul Georgescu. Mâna ieșită din pâclă care ne strânge de gât pe toți
spotmedia.ro
Publicat 25.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria...
Adevărul
Publicat 25.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 26 noiembrie 2024. Berbecii sunt atenți la cheltuieli. Află...
CaTine
Publicat 25.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
Ce sport extrem a practicat Călin Georgescu, surpriza prezidențialelor
GSP
Publicat 25.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Informațiile electorale false de pe TikTok. Cum au fost influențați...
Useit
Publicat 25.11.2024
Ce avere are Călin Georgescu. Câștigătorul primului tur își ține banii...
Redacţia.ro
Publicat 25.11.2024
Entuziasm la Moscova, după alegerile din România: Călin Georgescu este numit...
libertatea.ro
Publicat 25.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Rețeta simplă de covrigi de casă. Pașii pe care să-i urmezi ca să iasă mai...
Hello taste
Publicat 25.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024