"Numai o ploaie poate să ne salveze!". Un uriaș incendiu de vegetație a izbucnit în Călărași, în apropierea unei benzinării
Mai multe incendii de vegetaţie au mistuit sute de hectare, seara trecută, în mai multe judeţe. Vântul care a bătut cu putere a făcut ca flăcările să se extindă rapid. În Teleorman, un drum european a fost închis pentru că fumul făcea imposibilă circulaţia. Iar în Călăraşi, zeci de oameni au stat cu sufletul la gură, pentru că focul risca să ajungă la o benzinărie.
De Redactia Observator la 18.07.2022, 08:16Numai o ploaie poate să ne salveze în aceste momente!
Locuitorii din comunele Gălbinași și Vasilați, din județul Călărași, încep să intre în panică. Uriaşul incediu de vegetaţie a izbucnit în apropierea unei benzinării şi le ameinţă şi locuinţele.
Şi avem şi Peco! Avem Peco, uitaţi, aici, aproape! Dacă ajunge la el...
Din fericire, pompierii, care au intervenit cu mai multe autospeciale, au reuşit să oprească înaintarea flăcărilor.
- ANIMAŢIE GRAFICĂ. Cum s-a prăbuşit elicopterul care participa la stingerea unui incendiu în Grecia, cu 4 oameni...
- Un român şi un grec au murit în urma prăbușirii în mare a elicopterului care participa la stingerea unui...
- Caniculă extremă în Spania: Termometrele au arătat 44 de grade Celsius la umbră. Ce este mai rău abia urmează
Zeci de hectare pârjolite în Prahova, în apropiere de DN1
Un alt incendiu de vegetaţie s-a produs şi în judeţul Prahova, în apropiere de DN1, în comuna Bărcănești. Iniţial, ieri după-amiază, flăcările au cuprins 60 de hectare. Pompierii au reuşit să stingă mare parte din foc. Însă munca lor a fost deosebit de dificilă din cauza vântului care a suflat şi cu 50 de kilometri la oră, alimentând flăcările.
Mamă, Doamne!
Aceste imagini au fost filmate pe drumul european E70, între localităţile Vitănești și Văceni din judeţul Teleorman. Maşinile sunt nevoite să treacă prin fumul gros, la mică distanţă de flăcări. Vântul puternic a făcut ca flăcările să înghită rapid 50 de hectare de miriște.
Hai, repede, repede, că uite ce e!
Când incendiul a ajuns pe şosea, circulația rutieră a fost oprită pe ambele sensuri de mers. Autorităţile au chemat în ajutor şi tractoriştii care au tras brazde pe câmp pentru a limita propagarea focului.
Pompierii din Mureș îndeamnă oamenii să nu mai dea foc vegetaţiei uscate
Fenomenul incendiilor de vegetaţie i-a determinat pe pompierii din Mureş să înceapă acţiuni de prevenire. Patrulează localitățile de pe raza județului și transmit mesaje prin megafon prin care îndeamnă oamenii să nu mai dea foc vegetaţiei uscate.
Mihai Gagyi, comandant detașament ISU Mureș: De la începutul acestui an, până în prezent, am înregistrat un număr de peste 430 de incendii de vegetaţie, incendii care, din nefericire, s-au propagat atât la gospodării, cât şi la parcuri auto, iar pagubele au fost destul de însemnate.
Incendiile de vegetație sunt scăpate de sub control și acest lucru se observă și la nivel internaţional, unde sunt favorizate şi de temperaturile caniculare.
Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite prin formularul Fii Observator, pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa observator.tv@digitalag.ro.