Oraşul Bârlad a fost inundat după ploaia de aseară. Au fost emise mai multe avertizări RO-Alert
Aproape toată ţara este sub cod portocaliu de furtuni extrem de puternice, mai puţin Dobrogea unde este cod galben. Oraşul Bârlad a fost inundat după ploaia de aseară, ce a durat mai bine de o oră.
De Mihaela Uretu la 05.08.2021, 16:03- Imagini şi informaţii trimise pe Fii Observator
Furtuna de cod roşu a lovit Bârladul cu puţin timp înainte de ora 23:00. Au fost rafale de vânt care au atins şi 100 de kilometri la oră, iar cerul a fost brăzdat de fulgere. Străzile s-au transformat în adevărate lacuri şi mai multe gospodării au fost inundate. Pe multe străzi apa le-a ajuns oamenilor până la brâu iar zeci de maşini au fost distruse de copacii şi acoperişurile smulse de vânt. Potrivit localnicilor, au fost emise 3 mesaje Ro-Alert.
Ene Camelia via Fii Observator: Ploaia a început pe la 22.38 şi a ţinut până la ora 01:00. Imaginile sunt filmate chiar după ce s-a oprit ploaia. Judecătoria din Bârlad a avut nevoie de intervenţia pompierilor pentru a evacua apa din interior.
Vremea rea va continua şi astăzi, spun meteorologii. Noi furtuni sunt aşteptate în sud-vestul ţării, urmând să se extindă apoi şi în restul ţării. Meteorologii avertizează că până mâine dimineaţă vor fi ploi torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi chiar si căderi de grindină.
Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite prin formularul Fii Observator, pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa observator.tv@digitalag.ro.