Horoscop 2020. Top 3 zodii care nu îşi pot uita fosta iubire
Dragostea vine la pachet cu multe sentimente, iar uneori acestea nu dispar nici în momentul în care povestea de dragoste se sfârşeşte.
De Larisa Andreescu la 08.02.2020, 14:48Dragostea vine la pachet cu multe sentimente, iar uneori acestea nu dispar nici în momentul în care povestea de dragoste se sfârşeşte.
Anumite zodii nu pot lăsa trecutul deoparte pentru a-şi crea un nou viitor şi nu pot da uitării partenerul faţă de care s-au ataşat, indiferent de motivele care au dus la încheierea relaţiei amoroase.
Leu
Nativii Leu se ataşează greu, însă atunci când se îndrăgostesc, fiţi siguri că sentimentul lor va rămâne pentru totdeauna. Nu îşi pot reprima gândurile, ideile faţă de persoana iubită, chiar dacă sunt trădaţi, păcăliţi sau ajung să sufere enorm.
În cazul în care relaţie amoroasă ia sfârşit, cei aflaţi sub acest semn zodiacal vor continua să creadă că lucrurile vor reveni la normal, iar persoana iubită se va întoarce înapoi. Mai mult, vor încerca să repare relaţia şi să îşi recucerească partenerul.
Balanţă
Balanţele sunt persoane destul de înţelegătoare, chiar dacă aparenţele nu lasă să se vadă acest lucru. Când iubesc, o fac din suflet, depun efort şi încearcă să facă totul perfect. Sunt însă şi situaţii în care indiferent de cât de mult şi-ar dori ei ca povestea să aibă final fericit, destinul se întoarce împotriva lor.
Chair şi aşa, continuă să îşi iubească fostul partener şi cu greu îşi pot concentra atenţia spre a cunoaşte alte persoane. După o despărţire, Balanţele au nevoie de o perioadă lungă de recuperare, în care suferinţa îi va ţine legaţi de amintirile frumoase şi în care vor visa la împăcare.
Berbec
Nativii Berbec sunt foarte orgolioşi, motiv pentru care nu ar recunoaşte în veci dacă ar suferi sau ar fi îndrăgostiţi nebuneşte. În cazul în care sufletul lor pereche decide să pună punct relaţiei amoroase vor ţine capul sus şi vor adopta o atitudine rece, ca şi când nu ar fi deloc afectaţi.
Complet neadevărat. Vor suferi şi vor căuta metode prin care să se întoarcă înapoi la vechea iubire, însă de faţadă vor adopta un comportament dezinteresat. Gândurile lor în schimb vor rămâne fixate asupra persoanei care le-a furat inima.