Horoscopul cu astrologul Mariana Cojocaru: "În luna Fecioarei vor fi foarte multe probleme"
Cum spune un proverb românesc, între ciocan şi nicovală. Cam aşa avertizează specialiştii că vom trăi luna următoare. O perioadă plină de incertitudini şi relaţii pe teren minat.
De Redactia Observator la 23.08.2019, 14:49Cum spune un proverb românesc, între ciocan şi nicovală. Cam aşa avertizează specialiştii că vom trăi luna următoare. O perioadă plină de incertitudini şi relaţii pe teren minat.
Vor fi schimbări mari pentru toate zodiile.
Mariana Cojocaru, astrolog: În luna zodiacală a Fecioarei vor fi foarte multe probleme. O situaţie astrologică foarte complicată. Pentru că Soarele care va intra în Fecioară pe data de 23 va face opoziţie cu Neptun retrograd şi temuta Lilith care este în zodia Peştilor. Progresiile solare ne spun că pe data de 8 septembrie va fi o aliniere de planete între Soare, Marte, Venus şi Mercur. La zodiile cardinale, şi aici mă refer la Berbec, Balanţă, Rac şi Capricorn, vor fi evenimente care pot scăpa de sub control. Pentru că acolo există un blocaj pe karmă, karma fiind în Rac şi în Capricorn, foarte multe persoane se vor întreba acum ce lecţii de viaţă nu au înţeles, de ce au probleme la locul de muncă, de ce afecţiunile lor sunt de natură karmică. E bine de ştiut că foarte multe relaţii pot fi scuturate. Adică, pot apărea probleme în relaţiile sentimentale, de cuplu. Trebuie să ştii exact ce compatibilităţi ai pe astrograma natală ca să poţi să ieşi din aşa ceva.
Şi nici ceilalţi nativi ai zodiacului nu stau mai bine. Calea de a ieşi dintr-o problemă care îi macină nu va fi atât de uşor de găsit.
Mariana Cojocaru, astrolog: Zodiile duble, datorită cuadraturii pe care Jupiter din Săgetător o face cu această aliniere de planete şi opoziţia cu malefica Lilith şi cu Neptun retrograd, trebuie să fie foarte atente, pentru că vor fi într-un labirint existenţial şi au nevoie de cineva care să le arate calea de ieşire din aşa ceva. Săgetătorii, Gemenii, Fecioarele şi Peştii.
Astrologii mai trag un semnal de alarmă asupra problemelor de sănătate. Pe care - spun ei - le putem ţine în frâu şi prin purtarea unor amulete protectoare, aducătoare de noroc.
Şi, de asemenea, mare atenţie la deciziile luate pe loc şi la orientarea în carieră. Foarte mulţi nativi ar putea decide să îşi schimbe domeniul de lucru şi să pornească pe un drum nou.