Horoscop septembrie 2021 Vărsător. Veşti bune la locul de muncă
Luna septembrie se anunţă a fi una destul de fructuoasă pentru cei din zodia Vărsător şi în special în ceea ce priveşte veştile care au legătură cu locul de muncă.
De Redactia Observator la 30.08.2021, 15:21- Nativii Vărsător primesc veşti bune de la locul de muncă, în luna septembrie.
Pentru cei mai mulţi dintre nativii zodiei Vărsător pot apărea veşti bune la lucru, respectiv puteţi fi lăudaţi pentru succesul obţinut. Bifaţi rezultate care vă fac să vă bucuraţi de mai mult respect din partea colegilor şi chiar există posibilitatea ca totul să se lase cu o promovare. Din păcate, există şi un preţ care trebuie plătit pentru acest succes.
Vorbim în special de ore în plus petrecute la locul de muncă şi care vă fac să staţi mai mult decât v-aţi fi dorit departe de casă şi de cei dragi. Avem însă şi veşti pe partea de relaţii amoroase, iar luna septembrie se anunţă a fi una plină în cereri în căsătorie pentru nativii Vărsător care încă nu sunt implicaţi într-o relaţie oficială. Pe de altă parte, trebuie să nu cheltuiţi prea mulţi bani pentru că nu se întrevăd surse suplimentare de venituri la orizont.
Horoscop bani septembrie 2021 Vărsător
Din punct de vedere financiare, prima parte a lunii vine cu veşti mai bune, dar nu deosebit de bune. Iar asta nu înseamnă că trebuie să aruncaţi cu banii în stânga şi în dreapta, pentru că, în partea a doua a lunii, se anunţă posibilitatea de a avea câteva cheltuieli suplimentare de făcut şi la care nu v-aţi fi aşteptat. Mare atenţie inclusiv la documentele oficiale pe care le aveţi de semnat, pentru că există pericolul de a semna un document care nu a fost completat corect, iar acest lucru s-ar putea să vă coste.
Elaboraţi un plan de economisire a banilor pentru că veştile bune de la locul de muncă nu înseamnă în mod neapărat un plus financiar obţinut pe termen scurt. De asemenea, încercaţi să nu aruncaţi cu banii pe bilete de loterie şi pariuri pentru că astrele nu prea sunt de partea voastră, iar asta s-ar putea traduce într-o creştere inutilă a cheltuielilor.
Horoscop sănătate septembrie 2021 Vărsător
Din punctul de vedere al sănătăţii, veştile nu sunt tocmai grozave pentru nativii zodiei Vărsător. Stresul acumulat s-ar putea să vă coste pe termen mediu şi lung şi trebuie să vă aşteptaţi să fiţi puşi în mod constant la încercare în această lună. Puteţi lua câteva decizii importante astfel încât să vă faceţi singuri viaţa mai uşoară.
Pe de o parte vorbim despre o lipsă de excese. Încercaţi să nu consumaţi prea mult alcool, prea multă cafea, prea multe alimente pline de grăsimi, prea multă sare sau prea mult zahăr. Pe de altă parte, poate ar fi momentul să vă faceţi o programare la medic, măcar pentru un control de rutină, ca să nu aveţi parte de surprize neplăcute. Nu de alta, dar partea a doua a lunii ar putea aduce chiar probleme inopinate.
Horoscop dragoste septembrie 2021 Vărsător
Luna se anunţă a fi mai bună pentru nativii Vărsător care sunt implicaţi într-o relaţie, dar pe care încă nu au oficializat-o. Ori prindeţi curaj şi faceţi pasul decisiv, ori veţi avea parte de surprize plăcute, cer este că se lasă cu o mulţime de cereri în căsătorie. Cei care sunt deja căsătoriţi au parte, în relaţia cu partenerul de viaţă, de suişuri şi coborâşuri.
Mare atenţie, totuşi, la orele suplimentare de muncă. Faptul că staţi departe de casă şi de cei dragi s-ar putea să vă coste şi să aveţi parte de mai multe certuri cu rudele voastre. Pentru a îndulci relaţiile cu cei dragi încercaţi să organizaţi un eveniment în familie şi să le oferiţi senzaţia că nu aţi uitat de problemele rudelor, iar acestea se pot baza pe voi în momentele dificile.