Top 3 cele mai credincioase zodii
Pentru trei zodii, nimic nu are sens fără credința într-un ideal suprem. Însa asta nu înseamnă că sunt habotnice sau trăiesc într-un ev mediu întunecat. Din contra, pentru ele viața este cu atât mai frumoasă cu cât simt că, undeva, cineva veghează și le vrea binele.
De Redactia Observator la 21.04.2019, 11:27Pentru trei zodii, nimic nu are sens fără credința într-un ideal suprem. Însa asta nu înseamnă că sunt habotnice sau trăiesc într-un ev mediu întunecat.
Din contra, pentru ele viața este cu atât mai frumoasă cu cât simt că, undeva, cineva veghează și le vrea binele.
Pești
Peștii sunt visătorii zodiacului și se mândresc cu asta. Pentru ei, imaginea unui paradis în care să trăiască până la adânci bătrâneți, alături de persoana iubită, cu copii și cățeii - în sânul naturii - este cât se poate de real. Și pentru a-l transforma în realitate chiar au nevoie de divinitate. Chiar dacă nu prea dau la biserică, iar despre ritualuri și postit nici nu se pune problema, nativii din zodia Pești nu uită să-și mărturisească credința în momentele de singurătate și să mulțumească divinității pentru toate lucrurile bune din viața lor. De altfel, sunt și foarte norocoși în viață, situație pe care o atribuie tocmai certitudinii că nu sunt singuri, de capul lor, și că totul are un sens. Pentru Pești, credința în destin le permite să trăiască frumos și fără traume existențiale.
Rac
Pasionați de spiritualitate și mister, Racii nu-și pun problema dacă divinitatea există sau nu. Pentru ei e o certitudine și nu de puține ori, în momentele grele, s-au simțit salvați ca prin miracol, când nimeni nu era alături iar șansele de a scăpa cu bine păreau infime. De altfel, Racii par a fi mereu protejați de îngeri păzitori, în special în clipele în care cedează mental, dintr-un motiv sau altul, doar pentru a renaște mai târziu din propria cenușă. Pentru nativii din zodia Rac, credința e mai reală chiar și decât lucrurile palpabile, pe care oamenii se bazează zi de zi.
Vărsător
Vărsătorii sunt spirite libere, mereu orientate spre un scop nobil, și nimic din ceea ce fac nu e lăsat la voia întâmplării. Dacă totul s-ar rezuma la bunuri materiale, bani și plăceri de moment, viața nu ar avea niciun sens, cred mulți nativi din această zodie. Așa că își poartă credința fără mândrie, ca pe un far călăuzitor, care nu-i lasă niciodată să se întuneric în întuneric. Cât despre ritualuri, lăcașe de cult și obiceiuri, Vărsătorii au tot respectul, dar nu prea sunt pasionați. Ceea ce e în mintea și sufletul lor contează, nu stricteațea cu care urmează regulile.