Antena LIVE
Video

Horoscopul zilei, 9 ianuarie 2021. Racii sunt dominaţi de emoţii, în timp ce scorpionii au de făcut o alegere

Luna, planeta emoţiilor, tranzitează semnul Scorpionului şi face sextil cu Mercur. Asta înseamnă că intuiţia ne ajută să comunicăm eficient cu cei din jur.

De la 09.01.2021, 09:28

BERBECII nu trebuie să presupună ce gândesc cei din jur sau cum o să reacţioneze cineva. Dacă aveţi îndoieli, mai bine întrebaţi direct sursa.

TAURII simt nevoia să facă ordine în viaţa personală, dar şi în casă. Este ziua potrivită pentru curăţenie, aşa nu mai staţi pe gânduri.

Pentru GEMENI, comunicarea este la cote maxime. Puteţi primi informaţii foarte bune privind o achiziţie sau o vânzare care vă poate interesa.

RACII sunt dominaţi de emoţii. Nu mai puneţi la suflet ideile sau părerile celor din jur, relaxaţi-vă şi nu luaţi totul personal.

Nativii LEU ar trebui să pună accent pe comunicare. Cei din jur pot avea semne de întrebare privind ceva ce aţi spus sau făcut, aşa că nu ezitaţi să clarificaţi lucrurile din proprie iniţiativă.

FECIOARELE se lovesc de blocaje şi de încăpăţânarea celorlalţi. Nu încercaţi să le schimbaţi celor din jur părerea, ci bazaţi-vă doar pe voi, pentru că vă descurcaţi şi singuri.

BALANŢELE fie sunt îndrăgostite, fie au de lămurit ceva în dragoste. Cert este că veţi discuta cu persoana iubită sau veţi afla ceva legat de ea, deciziile ulterioare fiind iminente.

Dacă SCORPIONILOR li se cere să facă o alegere, ar trebui să îşi urmeze inima. Intuiţia voastră nu vă va dezamăgi.

SĂGETĂTORII pot fi ocupaţi cu chestiuni legate de case, în special de reparaţii. Nu mai amânaţi, ci rezolvaţi azi problemele.

Nativii CAPRICORN încearcă azi să rezolve problemele altora, dar se vor lovi de pretenţii şi de nemulţumiri. Trasaţi-vă anumite limite şi nu vă lăsaţi dominaţi de alţii.

Pe VĂRSĂTORI, discuţia cu o persoană în vârstă îi poate ajuta să îşi facă ordine în gânduri. Experienţa altora vă poate scuti de pierderi sau de suferinţă, aşa că ascultaţi cu atenţie.

Iar PEŞTII ar fi bine să aibă mai multă grijă de sănătatea lor. V-aţi obosit destul de mult în ultimul timp, ar fi cazul să aveţi mai multă grijă.

Dacă vă interesează să aflaţi mai multe detalii despre ce spun stelele, puteţi face asta accesând canalul de youtube al astrologului Alexandra Coman.

Ți-a plăcut acest articol?

horoscop astre zodii
Întrebarea zilei
În vacanţa de vară, preferaţi să vă lăsaţi copilul cu rudele sau la grădiniţă?

Las copilul cu rudele

Îl înscriu la grădiniţă

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Scapi de muște fără bătăi de cap, cu această soluție simplă. Oricine o...
Fanatik.ro
Publicat 08.05.2024
Orașul din România cu parc de 20 de milioane de euro. Va avea lac, debarcader...
Fanatik.ro
Publicat 08.05.2024
Războiul viitorului: U.S. Air Force își construiește o flotă de peste 1.000...
spotmedia.ro
Publicat 07.05.2024
Zodiile cu NOROC uriaș în vara anului 2024. Nimic nu va fi imposibil!
Gandul
Publicat 08.05.2024
Ziua în care Imperiul Austriac a anexat nord-vestul Moldovei, denumind zona...
Adevărul
Publicat 07.05.2024
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când...
A1
Publicat 08.05.2024
Horoscopul zilei de 9 mai 2024. Leii construiesc relații noi. Află ce se...
CaTine
Publicat 08.05.2024
Cine sunt Elian Miță și Marius Ghiță, cofetarii care fac furori pe TikTok cu...
spynews.ro
Publicat 08.05.2024
Valentin Ceaușescu, apariție rară la petrecerea Stelei » Cum arată acum fiul...
GSP
Publicat 08.05.2024
Supermarketul care oferă un leu pe orice sticlă reciclată, în loc de 50 de...
Click.ro
Publicat 08.05.2024
Una dintre „cele mai mari înșelătorii online” din lume a afectat...
Useit
Publicat 08.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Cum atragi banii în viața ta. Cât ești de norocos în funcție de data nașterii
Redacţia.ro
Publicat 07.05.2024
Luxul din „palatul de 1 miliard de euro al lui Putin”, filmare cu camera...
libertatea.ro
Publicat 07.05.2024
Nicki Minaj a arătat uimitor la Met Gala 2024. Cântăreața a purtat o rochie...
ZU
Publicat 08.05.2024
Tort Mozaic. Tort tablă de șah, spectaculos și delicios
Hello taste
Publicat 08.05.2024
Pielea uscată la copiii mici: sfaturi pentru îngrijire
Deparinti
Publicat 08.05.2024
Ce fac autoritățile pentru a aduce tezaurul României acasă. Avocat:...
ziare.com
Publicat 07.05.2024
Ce scrie presa turcă despre sezonul doi al serialul ”Golden Boy. Dragoste...
Happy
Publicat 08.05.2024
Remedii naturale împotriva sindromului de gură uscată. Cum îl poți ameliora
Medicool
Publicat 08.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024