Top 3 zodii mereu sincere. Aleg întotdeauna adevărul crud, în locul minciunilor frumoase
De ce să te mintă? Nici ele nu şi-ar dori. Nu au nevoie de oameni falşi în viaţa lor şi nici de prietenii nesincere. Resping astfel de personalităţi şi refuză să se comporte asemenea.
De Larisa Andreescu la 25.02.2019, 17:07De ce să te mintă? Nici ele nu şi-ar dori. Nu au nevoie de oameni falşi în viaţa lor şi nici de prietenii nesincere. Resping astfel de personalităţi şi refuză să se comporte asemenea.
Preferă să îţi spună în faţă ce ai greşit, să te consoleze şi să îţi explice cum să excelezi în viitor, decât să te mintă simplu şi frumos. Unii spun că adevărul e crud, dar uneori, cei care mint cu nonşalanţă, fără scrupule, tind să fie mult mai nemiloşi.
Rac
Sunt direcţi şi fără perdea. Nu îţi vor spune niciodată că părul îţi stă fabulos, dacă tu arăţi ca şi când de-abia te-ai trezit. Nu te vor lăsa să faci aceleaşi greşeli din nou şi din nou, spunându-ţi că e bine, că ceilalţi nu te înţeleg. Te vor lua de mână şi îţi vor aduce critici constructive, din care să înveţi ceva cu adevărat folositor. Sunt firi bune, mămoase, în care poţi avea încredere deplină. Sunt prieteni meniţi să îţi fie alături toată viaţa sau aprteneri fideli care nu te vor menaja în momentele complicate.
Leu
Nativii Leu sunt în stare să te cicălească la nesfârşit dacă au senzaţia că ai ales o cale greşită în viaţa ta şi că nu excelezi în domeniul pe care l-ai ales. Sunt ca nişte bunici pregătiţi întotdeauna cu sfaturi şi cu poveţe care mai de care mai înţelepte. Îţi vor povesti încercările lor eşuate, se vor deschide în faţa ta şi îţi vor dezvălui secretele cu ajutorul cărora ei au găsit succesul. Nu te vor minţi niciodată ca să scape repede de tine, ci sunt în stare să stea pe capul tău non-stop, până în momentul în care vei înţelege şi vei accepta că îţi vor binele.
Capricorn
Nativii Capricorn nu ar putea dormi noaptea dacă ar minţi pe cineva sau dacă ar ascunde adevărul în momentul în care trebuiau să deschidă gura. S-ar simţi extrem de prost şi nu şi-ar putea ierta o asemenea acţiune, aşa că se vor feri toată viaţa de situaţii neplăcute şi de oameni înşelători care vor să îi atragă pe un drum greşit. Vor sta drepţi, demni şi sinceri, chiar dacă în anumite momente cu o minciună ar putea salva onoarea cuiva apropiat. Nu. Vor spune adevărul, apoi îşi vor îndrepta atenţia asupra acestei persoane, încercând să îi ofere sprijin şi sfaturi pentru a-şi îndrepta comportamentul.