Top 3 cele mai complexe zodii din punct de vedere emoțional. Nu vei întelege niciodată ce e în sufletul lor
Unele zodii resimt viața atât de complex, încât devin de neînțeles pentru cei din jur. Specialiști în analizatul emoțiilor, acești nativi trăiesc în două lumi paralele - una reală și una a gândurilor.
De Redactia Observator la 17.07.2018, 13:24Unele zodii resimt viața atât de complex, încât devin de neînțeles pentru cei din jur.
Specialiști în analizatul emoțiilor, acești nativi trăiesc în două lumi paralele - una reală și una a gândurilor.
Săgetător
Dacă nu ești cumva săgetător ai deja un motiv de bucurie pe ziua de astăzi. Dacă ai intra în mintea acestor nativi te-ai pierde cu siguranță, iar șansele de a ieși teafăr sunt mici. Săgetătorii sunt complicați prin definiție, adevărați atleți ai gândurilor, care nu se satură niciodată din a interpreta lumea în moduri dintre cele mai bizare. Cei care sunt în această zodie petrec foarte mult timp într-un univers al lor, în care își fac tot felul de scenarii nebunești, imposibil de descifrat pentru cei de rând. Nu e de mirare, așadar, că sunt momente în care Săgetătorul aruncă bombe din senin, lăsându-și prietenii cu mâinile în cap. Pentru acești nativi adevărul este extrem de important, iar atunci când el lipsește simt nevoia să-l fabrice, de la zero, chiar dacă este doar rodul propriei imaginații.
Fecioară
Deși par fără scrupule, insensibile la tot ce le înconjoară, adevărul este că Fecioarele pun mare preț pe cinste și reguli. Acești nativi sunt atât de preocupați de analiza tuturor gândurilor, încât reușesc de fiecare dată să facă lucrurile de-a dreptul imposibile pentru cei din jur. Ordinea devine o obsesie, iar această ordine nu poate fi obținută decât cu mari eforturi. Nu e de mirare că tot acest efort intelectual își pune amprenta asupra Fecioarelor, iar acestea devin incomode pentru prieteni și familie, dând impresia că le pasă doar de propria persoană. Partea bună e că vor reuși cu siguranță în viață, pentru că nu lasă nimic la voia întâmplării.
Pești
Știm cu toții acea persoană care se simte mereu tristă și abandonată, deși i se întâmplă lucruri bune iar viața pare a curge normal. Pentru cei din zodia Pești a devenit o tradiție să se plângă de orice situație, un lucru pe care l-au descoperit a fi ușor și profitabil. Specialiști în emoții și sentimente, acești nativi resimt viața într-un mod prea complex pentru a putea fi ca toți ceilalți. Pentru ei, orice moment are o mare încârcătură emoțională, care trebuie „descărcată” cumva, pentru a nu-i copleși. Trebuie înteleși și iubiți așa cum sunt, cu siguranță se vor revanșa atunci când cei apropiați vor da de greutăți.