Vibraţia zilei. Momentul ideal pentru analizarea planurilor de viitor
Vibrația zilei de 4 octombrie. Astăzi Soarele, planeta energiei, este în opoziţie cu Chiron, iar Mercur, încă retrograd, face un aspect de trină cu Jupiter. Tindem să fim mai critici decât de obicei, poate chiar autocritici în unele cazuri.
De Rosse Stan la 04.10.2021, 13:59Nu este recomandat să punem accent pe lucrurile neplăcute, ci mai bine să le scoatem în evidenţă pe cele pozitive. Este momentul ideal să analizăm sau să reanalizăm planurile de viitor şi să facem mici modificări dacă este cazul. Şi cu toate că luna este în descreştere, energia zilei de azi ne îndeamnă spre noi începuturi. Fie ele pe plan profesional, familial sau amoros. Acestea au fost informaţiile despre fenomenele de azi, să aveţi o zi inspirată. Dar... nu uitaţi – evitaţi să scoateţi în evidenţă aspectele negative ale voastre sau ale persoanelor din jur.