Top 3 zodii care se supără uşor şi iartă foarte greu
Sunt cei mai supărăcioşi nativi din tot zodiacul. Orice cuvânt care poate nu îşi are locul neapărat într-o frază sau o glumă nesărată le schimbă complet starea. Iar când vine vorba de împăcare... trebuie să depui un adevărat efort ca să-i faci să uite că ai greşit.
De Redactia Observator la 26.07.2019, 16:20Sunt cei mai supărăcioşi nativi din tot zodiacul. Orice cuvânt care poate nu îşi are locul neapărat într-o frază sau o glumă nesărată le schimbă complet starea. Iar când vine vorba de împăcare... trebuie să depui un adevărat efort ca să-i faci să uite că ai greşit.
Ţin ranchiună, dar nu se răzbună. Preferă tăcerea şi deseori victimizarea exagerată.
Gemeni
Nativii Gemeni se supără din orice. Râd mult şi le place să glumească cu cei din jur, dar atunci când cineva încearcă să-i ia peste picior, tot în glumă, începe războiul. Îşi schimbă privirea, devin posomorâţi, iar dacă sunt la un eveniment, o petrecere sunt în stare să plece pur şi simplu acasă. Gemenii sunt genul de persoane care te vor trata cu tăcere, nu îţi vor mai spune nimic şi vor acţiona în aşa fel încât să te scoată din viaţa lor. Îţi blochează accesul pe conturile de socializare, îţi închid telefonul şi te ocolesc pe stradă.
Berbec
Le sare ţandăra din orice! Sunt foarte vulcanici şi nu ţin deloc la glume. Trebuie să ai mare grijă în privinţa lor, mai ales dacă nu aveţi o relaţie extrem de apropiată. Berbecii sunt în stare să se răzbune în cele mai oribile feluri şi să te facă să suferi, dar nu vor apela la asemenea lucruri în cazul în care le-ai greşit. Din contră, te vor trata umil, încât să te simţi extrem de prost pentru faptul că le-ai adus suferinţă. Practic, Berbecii transformă totul dintr-un ţânţar în armăsar, dramatizează mult.
Peşti
Cei aflaţi sub acest semn zodiacal se supără uşor, dar iartă foarte greu, spre deloc. Iar de uitat, nici că poate fi vorba. Este de ajuns să le greşeşti odată, să spui sau să faci un lucru care să îi rănească pentru că te vor ţine minte toată viaţa. Şi doar atât, ci vor spune tuturor ce fel de persoană eşti, avertizându-i să stea departe de tine ca să nu păţească la fel. Dramatizează mult şi transformă orice problemă minoră într-o întâmplare cu adevărat gravă.