Abia s-a întors din vacanță și a aflat că a câștigat o avere la loterie. Acum, vrea să renunțe la muncă și să se dedice exclusiv călătoriilor
S-a întors din vacanță și nu a bănuit nicio clipă că avea să îl aștepte o surpriză și mai mare. Un bărbat a aflat că a câștigat 22 de milioane de euro la loterie. Norocosul a mărturisit că va „renunța la muncă” pentru a „se dedica exclusiv călătoriilor”.
De Monica Palade la 10.09.2024, 17:01Este cel mai mare câștig din 2024 la loteria franceză, iar combinația câștigătoare a fost 8, 11, 18, 40, 47 și numărul norocos 2. Bărbatul din Montrouge a mers la o tutungerie din oraș pe 24 iulie și a jucat la loto în speranța că va câștige jackpot-ul de 22 de milioane de euro jucând trei grile flash. Când s-a întors acasă, lasă biletul acasă, apoi pleacă câteva săptămâni în vacanță împreună cu iubita sa.
A aflat că a câștigat la întoarcerea dinn vacanță
La întoarcerea lor, își verifică biletul pentru eventualele câștiguri la un punct de vânzare și află vestea bună de la retailer. „Când mi s-a spus că am câștigat jackpot-ul, am explodat de bucurie. Mi-am sunat iubita și i-am spus: Stai jos, am o veste mare”, a declarat bărbatul, potrivit Le Parisien. „Am răspuns imediat: Ce ai făcut iar?”, a declarat la rândul său partenera sa. „Atunci mi-a spus că a câștigat jackpot-ul. Am rămas șocată. Încă nu îmi vine să cred”, a continuat ea.
„Voi înceta să lucrez și mă voi dedica doar călătoriilor. Urmează să organizăm un sejur lung în Polinezia. Prima noastră plăcere excepțională de a sărbători această nouă viață este să petrecem o noapte într-un mare hotel parizian”, a declarat el. Bărbatul intenționează să joace din nou la loterie pe viitor, în speranța că va mai primi o mână de ajutor de la destin. „Voi continua să joc ca întotdeauna, din când în când, și poate că norocul îmi va zâmbi din nou”.