Ce spune maşina pe care o conduci despre inteligenţa ta: pe ce loc se află şoferii de BMW
Cercetătorii britanici au vrut să afle care este legătura dintre inteligenţa unei persoane şi tipul de maşină pe care o conduce. Astfel, au conceput un studiu realizat pe peste 2.000 de şoferi, iar rezultatele arată că şoferii de Skoda sunt cei mai inteligenţi.
De Redactia Observator la 28.02.2023, 15:53Studiul, prezentat de moniteurautomobile.be, a fost conceput ca un test normal pentru determinarea scorului IQ, iar la final cei chestionaţi au fost rugaţi să precizeze şi ce maşină conduc. Cei peste 2.000 de şoferi care au participat la studiu au avut de răspuns la 20 de întrebări.
Rezultatele au arătat că cei mai inteligenţi sunt cei care conduc o Skoda. Îi urmează apoi şoferii de Suzuki sau Peugeot. Pe ultimele trei locuri se află şoferii de BMW, Fiat şi Land Rover. Studiul a mai arătat că cei care deţin un număr de înmatriculare personalizat au avut un scor IQ mai mare. De asemenea, proprietarii de maşini albe sunt mai inteligenţi, în timp ce la polul opus sunt cei care deţin o maşină de culoare verde.