"Cu patru lei mâncam doi oameni și-un câine!". Povestea CUTREMURĂTOARE a trei ardeleni și a CĂȚELUȘEI LINDUCA

„Cu patru lei mă duc și cumpăr de mâncare și ne hrănim eu, câinele și aproapele meu. Din patru lei. Da' când nu ai patru lei îi rău. Îi extraordinar de rău. Rodi, puiule, papi de aici?”.

• Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada e de jumătate de metru. Ninsorile vor continua în 23 de judeţe

„Cu patru lei mă duc și cumpăr de mâncare și ne hrănim eu, câinele și aproapele meu. Din patru lei. Da' când nu ai patru lei îi rău. Îi extraordinar de rău. Rodi, puiule, papi de aici?”.  Este povestea cutremurătoare a trei prieteni clujeni și a unui patruped.

Toți, Rodica, Atti și Viorel sun oameni ai străzii. Viața și greutățile i-a adus împreună. Linduca, cățelușa Rodicăi, le dă putere să lupte zi de zi. Femeia ar fi găsit un adăpost, dar nimeni nu a primit-o împreună cu patruped. Tocmai de asta a ales strada, dar măcar să nu fie separată de cea mai bună prietenă.

Ziarul de Cluj a prezentat povestea lor și cum decurge o zi oarecare din viața celor patru. Împart totul: trei oameni și un câine.

Femeia stă acoperită până la nas cu o plapumă udă, întinsă pe scările de beton ce urcă acum spre o ușă închisă cu lacătul. De sub nailonul care o învelește îi ies doar ochii. Se uită la sticlă de plastic în care prietenul ei de suferința, Viorel, i-a pus porția de mâncare pe ziua de azi-ciorbă de morcovi și cartofi-și da dezaprobator din cap: „Mai tarziu”.

„Trei prieteni, ăștia suntem. Ne cunoaștem de mulți ani, am trecut prin multe împreună. Cu Atti am lucrat la turnătorie mulți ani. Cu Rodica m-am întâlnit de ceva vreme. M-a găsit în parc, când eu dormeam acolo, și m-a adus aici. M-a ajutat mult, săracă, și pentru asta o s-o respect toată viață. Dacă fac ceva de mâncare, mănâncă și ea. Dacă face ea, mănânc și eu”, explică Viorel prietenia dintre ei.

Pe scările fostei clădiri a Poștei din cartierul Grigorescu locuiesc doar el cu Rodica. Atti, explică ușurat, are unde să doarmă, i-a oferit o bătrânică un culcuș la ea în curte. În fiecare zi, însă, vine să-și viziteze prietenii, cu un termos plin cu ceai fierbinte:

„Nu pe mine trebuie să mă ajutați, eu mă descurc. Viorel e cel mai necăjit dintre noi. Și e un om cu un suflet atât de mare... El da la toată lumea, da' el n-are nimic. Ieri a dat doi saci de haine la niște copii handicapați pe aici; abia au putut să meargă cu ele. Și el și-a oprit o bluza”. „Si aia-s afară, saracii”, îl întrerupe Viorel.

A rămas pe străzi în urmă cu 10 ani, dar în fiecare zi își propune că următoarea noapte să fie ultima petrecută sub cerul liber. Plânge când conștientizează cum trăiește, dar spune că „n-are cum să se termine asa”.

Rodica a rămas fără casă în urmă cu 20 de ani, iar de atunci doarme sub cerul liber. Nu vrea ajutor, nu dacă asta înseamnă că trebuie să meargă într-un loc unde nu e primită și cățelușa ei, Linduca. S-a obișnuit să trăiască pe stradă și preferă să împartă patul de pe scările reci cu animalul care i-a fost aproape în ultimii 6 ani.

„Inainte îi dădeam coji de pâine prin gard. Stătea în curtea unei case în care locuiau abuziv niște oameni. Când i-a ridicat poliția pe ei, pe Linduca au dus-o la ecarisaj. Rodi a plâns într-una de dorul ei, așa că ne-am dus și am scos-o de acolo. A plătit 40 de lei pentru cip și vaccin și n-a mai lăsat-o să plece niciodata”, povestește Atti.

„Ne descurcăm. Mă duc la gunoaie, adun de pe acolo câte ceva, fac 3-4 lei și mâncăm doi oameni și-un câine. De la magazin cumpăr pui-spate, gâturi, că-s mai ieftine, și le gătesc aici pe reșou. Câteodată mergem la biserică de lemn, la reformați, acolo ne primesc, ne dau haine și mâncare. Ne descurcăm. Știți de ce avem nevoie? De sănătate. Banii n-aduc fericirea”, crede Viorel.